7 concerte în noaptea dintre ani pentru Andreea Bănică

Ultima actualizare:

    Fiecare recital al cântăreţei  va dura  40 de minute, iar  alături de ea, pe scenă, vor  mai urca doi dansatori  şi două dansatoare
Fiecare recital al cântăreţei va dura 40 de minute, iar alături de ea, pe scenă, vor mai urca doi dansatori şi două dansatoare

Multe vedete vor munci din greu în noaptea dintre ani, dar vor câştiga chiar şi până la câteva zeci de mii de euro. Delia bate recordul cu nouă concerte, în timp ce Andreea Bănică şi Connect-R au câte şapte. Andra şi soţul ei, Cătălin Măruţă, sunt printre puţinele vedete care au refuzat contracte grase doar ca să petreacă Revelionul alături de cei dragi.

Andreea Bănică aproape că nu va avea timp să-şi tragă sufletul în noaptea dintre ani. Cântăreaţa are antamate nu mai puţin de şapte recitaluri, toate în Bucureşti.

Blonda îşi va începe programul în jurul orei 21.00 şi îl va termina spre dimineaţă. "La ora 21.20, voi cânta în Parcul Sebastian, la 22.30, la Romexpo, iar la 23.15, la Crystal Palace. Voi avea două recitaluri şi la Militari Residence Ballroom, în săli diferite: unul la ora 00.20, iar altul, la ora 1.00. La 1.45, voi merge la Bamboo, iar la 2.30, am recital la restaurantul Bârlogul Lupilor, din Drumul Taberei", ne-a spus vedeta, care se va umple de bani în noaptea dintre ani. Dacă în restul anului câştigă pentru un concert între 3.000 si 3.500 de euro, de Revelion tariful poate să se şi dubleze.

După ce îşi va onora toate contractele din noaptea dintre ani, Andreea şi soţul său, Lucian Mitrea, se vor întoarce la Club Bamboo, unde vor petrece alături de nişte prieteni, printre care şi Alex Velea, care va cânta şi el în Bamboo.

Delia bate Bucureştiul în lung şi-n lat. De Revelion, Delia va alerga dintr-un colţ în altul al Capitalei. Cântăreaţa are un număr record de concerte: nu mai puţin de nouă.

Locaţiile unde solista va cânta sunt cluburi sau hoteluri: Barletto, Gondola, Hotel Rin, Jubile (patru spectacole în săli diferite), Cepi Grand Ballroom şi o petrecere privată.

Pentru că-şi sacrifică noaptea dintre ani, Delia va fi recompensată pe măsură de cei care au chemat-o să le cânte. Astfel, pentru un recital până în ora 00.00, blonda încasează 2.800 de euro, la miezul nopţii tariful ajunge la 4.000 de euro, iar după ora 00.00, scade din nou la 2.800 de euro.

Bodo cântă, dar se şi relaxează.„Vom avea trei cântări în noaptea de Revelion, toate în Bucureşti. Primul concert va fi înainte de ora 00.00, al doilea va fi în parcul IOR şi va începe la 00.30, ultimul dintre ele va fi un eveniment privat, după ora 01.00. După Revelion, mă odihnesc două zile pentru că mă vor aştepta cinci zile pe care le voi petrece în Bucovina", a declarat Bodo, solistul trupei Proconsul.

Connect-R merge în şapte locaţii. De ceva timp, Connect R şi-a mărit trupa şi totodată a crescut şi tariful. Din band-ul său fac parte cinci instrumentişti, patru dansatori, un DJ şi două fete la backing vocals.

Astfel, onorariul său de 2.000 de euro s-a dublat, iar perioada sărbătorilor sare de 5.000 de euro. Programul lui e următorul: la ora 20.40- în Piaţa Sebastian, ora 22.00 -în Piaţa Revoluţiei, la ora 23.15 cântă pe o scenă în aer liber din Otopeni, la ora 02.45 la "Vanghelionul" de la Romexpo, la care se mai adaugă alte trei concerte în cluburile bucureştene, ultimul dintre ele fiind în Bamboo, la ora 3.30.

Giulia Anghelescu, concert în Belek. Dacă de Crăciun a petrecut alături de soţ şi de fetiţa ei în vârstă de opt luni, Giulia Anghelescu va fi departe în noaptea de Anul Nou. Artista a acceptat să cânte într-un singur loc, dar pe o sumă frumuşică: 7.000 de euro. Ea a fost solicitată pentru un program artistic în hotelul de 5 stele din Turcia, Adam şi Eva. Vlad Huidu o va însoţi şi vor mai petrece câteva zile după spectacol.

Roxana Nemeş, la Predea.„Voi avea un singur concert în noaptea dintre ani, în Poiana Braşov, la Hotel Aurelius, cu începere de la ora 22.00. Vom petrece Revelionul acolo! Dacă vom avea timpul necesar vom pleca şi spre Predeal", a declarat Roxana Nemeş.

Florin Piersic, în Ungaria. „Sunt în Ungaria şi voi rămâne aici până după Revelion! Cu siguranţă voi fi în preajma prietenilor mei dragi de aici! Voi reveni acasă vinerea viitoare, pe 4 ianuarie", a declarat Florin Piersic.

Smiley are concerte în trei locuri. În noaptea de Revelion, Smiley va avea program de „lucru" scurt. Astfel, solistului îi va rămâne timp să se şi distreze alături de prietenii lui. „La ora 22.30, Smiley va cânta în Parcul Sebastian, iar la 23.15 va fi în Piaţa Revoluţiei, la show-ul organizat de PRO TV. Apoi, la ora 01.15, va cânta la Romexpo", ne-a spus Lucian Mitrea, impresarul artistului.

Chiar dacă are doar trei concerte, Smiley va încasa sume frumuşele. De obicei, ia cel puţin 3.000 de euro pentru un spectacol scurt, în timp ce pentru un concert în toată regula, suma ajunge şi la 8.000 de euro. Cum, de Revelion, tarifele se dublează, şi pentru Smiley noaptea dintre ani va fi una bănoasă.

Ştefan Stan «produce» 11.000 de euro .A câştigat „Vocea României" şi acum e unul dintre cei mai căutaţi artişti. Ştefan Stan trece în anul 2013 mai bogat cu 11.000 de euro, după numai o oră şi jumătate de cântat! El a fost „cumpărat" de către un bogătaş din Târgu Jiu, Călin Lemnaru, proprietarul mai multor cafenele, restaurante şi hoteluri.

Afaceristul nu a stat la negocieri, ci i-a pus pe masă direct 11.000 de euro, dar pentru această sumă fabuloasă l-a anunţat pe artist să nu-şi mai facă alte planuri pentru Revelion. Ştefan va cânta o oră şi jumătate. În mod normal, el ar fi încasat pentru un concert în regim de petrecere privată doar 3.000 de euro.

Soţii Măruţă au dat frigul pe căldura din Dubai. Andra şi Cătălin Măruţă petrec pentru a patra oară Revelionul în Dubai. Cei doi au ales să se relaxeze două săptămâni într-unul din cele mai luxoase resorturi ale emiratului arab. Mare, soare şi plaje fierbinţi! Este peisajul pe care Andra şi Cătălin Măruţă l-au ales pentru a petrece noaptea dintre ani. "Pe 27 am plecat în Dubai cu întreaga familie la un resort de 5 stele. Vom petrece ceva timp acolo pentru că urmează să ne întoarcem abia pe 10 ianuarie", a declarat Andra Măruţă.

George Mihăiţă petrece la cafeneaua sa. „Revelionul îl voi face cu prietenii! Cel mai probabil voi fi la «Jos Pălăria», cafeneaua mea de la Universitate, să mă întâlnesc şi cu nepoţii mei, Mihnea şi Cosmin! Nu vreau să fac ceva special, pentru că tot anul mi se oferă lucruri speciale. Acum vreau linişte", a declarat George Mihăiţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
spitalul stomatologic jpeg 2 jpeg
Lucrări la Palatul de Justiție din Deva. Secolul al XIX-lea, Foto: arhiva personală dr. Lucian Ștefan
image
actualitate.net
image
actualitate.net