A fost cea mai frumoasă zi din viaţa noastră!

A fost cea mai frumoasă zi din viaţa noastră!

Ultima actualizare:
Ioana şi Dan au fost  numai un zâmbet pe tot  parcursul ceremoniei
Ioana şi Dan au fost numai un zâmbet pe tot parcursul ceremoniei

Se iubesc de un an de zile, iar ieri au spus „da" şi au devenit oficial o familie. Ioana Nedelcu şi Dan Tuhar s-au căsătorit la Primăria sectorului 1, naşii cuplului fiind Peter L. Imre şi soţia sa, Marina.

Emoţii, flori, zâmbete, invitaţi aleşi pe sprânceană la un eveniment în lumea bună a Capitalei.

Specialista în chirurgie plastică şi reparatorie Ioana Nedelcu (34 de ani) şi omul de afaceri Dan Tuhar (36 de ani), „mâna dreaptă" a directorului Siveco, Irina Socol, au trăit ieri cea mai frumoasă zi din viaţă.

Deşi se cunosc doar de un an, nu le-a trebuit mult până să decidă că vor să-şi petreacă viaţa împreună, ca o familie.

De ieri de la prânz, sunt, oficial, soţ şi soţie. Tinerii şi i-au ales drept naşi pe soţii Marina şi Peter L. Imre, care au acceptat, emoţionaţi, să fie pentru prima oară în postura de părinţi spirituali ai unui cuplu.

„Îmi sunt foarte dragi şi foarte apropiaţi. Amândoi sunt nişte oameni deosebiţi", ne-a spus Peter L. Imre despre finii lui.

„A fost cea mai frumoasă zi din viaţă noastră", au mărturisit şi proaspeţii însurăţei la încheierea evenimentului, care a avut loc la Starea Civilă de la Primăria sectorului 1. Ioana şi Dan au planificat pentru la vară ceremonia religioasă şi petrecerea de nuntă.

Ioana şi Dan au fost numai un zâmbet pe tot parcursul ceremoniei


    Ioana şi Dan au fost  numai un zâmbet pe tot  parcursul ceremoniei
Ioana şi Dan au fost numai un zâmbet pe tot parcursul ceremoniei


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cuplu istock jpg
fabrica auto jpg
image png
Design fără titlu (6) png
copil pe strada bucuresti jpg
apartament bucuresti jpg
nunta pixabay jpg
restaurant (1) jpg
image
image