A renunțat la droguri pentru o fată! Povestea incredibilă a unui fost om al străzii
Iuliana Marciuc vă invită la "Destine ca-n filme", în ediţia de marţi, 15 aprilie, să-i cunoaşteţi pe Emanuel Balaciu şi Viviana Radu.
Emanuel Balaciu provine dintr-o familie foarte săracă. El avea o singură pereche de încălţăminte pe care o folosea când el, când sora lui, Irina. O lua cine se trezea mai devreme, iar celălalt umbla desculţ. Pentru că tatăl lor era beţiv şi violent, la vârsta de 7 ani, Emanuel a fugit de acasă. În canal sau pe străzi, lui Emanuel i se părea, atunci, că îi este mai bine. A devenit dependent de heroină, ajungând să trăiască din furturi şi tâlhării. În 2004, el a cunoscut-o pe Irina Balaciu, fata care l-a ajutat să se schimbe. Datorită ei, Emanuel a reuşit să finalizeze programul de reabilitare "Teen Challenge". Renunţând la droguri, viaţa i-a oferit o noua şansă. Cu ajutorul unui prieten, în 2009 s-a angajat la Intercontinental ca steward, iar de atunci munceşte exemplar, fiind apreciat de către toţi colegii şi şefii săi.
Cea de-a doua poveste o are ca subiect pe Viviana Radu, fost cadru didactic, care şi-a dorit întotdeauna o familie numeroasă. Viviana Radu i-a construit fiicei sale o vilă, sperând să aibă o casa plină cu nepoţei. Din păcate, la numai 27 de ani, fata doamnei se stinge din viaţă. După lungi rugăciuni, s-a decis să schimbe destinul copiilor abandonaţi şi a umplut casa fiicei sale cu prichindei. Le-a pus la dispoziţie toată vila, pe care a denumit-o Casa de copii "Înger Alb". Micuţii sunt foarte uniţi, îşi fac temele şi se joacă împreună, au rezultate bune la învăţătură, iar cea mai mare satisfacţie a doamnei Viviana Radu este acum iubirea lor necondiţionată.***Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Descărcaţi aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android.