A urcat pe Kilimanjaro fără picioare, folosindu-se doar de forța mâinilor. Povestea care emoționează o lume întreagă

Medicii le-au spus părinților săi că micuțul nu va fi niciodată capabil să stea singur în șezut și cu atât mai puțin să devină un membru activ al societății.

Lecția de curaj a unui bărbat fără picioare care a cucerit Kilimanjaro/sursa foto: Youtube BuzzFeed
Lecția de curaj a unui bărbat fără picioare care a cucerit Kilimanjaro/sursa foto: Youtube BuzzFeed

Diagnosticat la naștere cu agenezie sacrală, Spencer West a învățat încă de mic să privească viața de la nivelul skateboard-ului sau sprijinit direct în palme. Ani mai târziu, tânărul nu doar că a absolvit o facultate și a devenit o voce puternică pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.

A decis să își testeze limitele pe cel mai înalt munte al Africii. Într-un interviu emoționant acordat pentru The Guardian, potrivit MediaFax el a descris calvarul, dar și extazul celor șapte zile petrecute pe stânci, zăpadă și gheață, unde singurul motor au fost propriile brațe și solidaritatea echipei, 

Ideea de a cuceri uriașul Kilimanjaro a încolțit în mintea lui Spencer în anul 2011, în timpul unei tabere umanitare în Kenya, la sugestia unui prieten. Deși inițial a crezut că este o nebunie curată, dorința de a schimba destinele unor comunități africane l-a determinat să accepte provocarea. Scopul său a fost unul extrem de nobil: strângerea sumei de 500.000 de dolari pentru a finanța proiecte de aducțiune a apei potabile în regiunile secetoase din Africa de Est.

După un an întreg de antrenamente fizice intense alături de un antrenor personal și cu avizul medicilor, Spencer, însoțit de cei mai buni prieteni ai săi, Alex și David, a decolat în 2012 spre Tanzania, pregătit să înfrunte deșertul alpin și pantele abrupte ale masivului.

Șapte ore pe zi mergând în mâini prin praf și gheață

Traseul s-a dovedit a fi mult mai necruțător decât anticipase echipa de alpiniști. Planul inițial de a parcurge jumătate din drum într-un scaun cu rotile s-a prăbușit din prima zi, din cauza reliefului accidentat și plin de bolovani, forțându-l pe Spencer să se bazeze în proporție de 80% doar pe palmele sale.

„Purtam mănuși căptușite de canotaj și plănuisem să urc jumătate din traseu pe mâini, jumătate în scaunul cu rotile – dar scaunul era imposibil de folosit pe terenul acela. Timp de peste șapte ore, am parcurs 80% din urcare pe mâini, în timp ce praful îmi bătea în față. Rupsesem deja patru perechi de mănuși. Terenul era dificil, panta era abruptă, iar altitudinea te lăsa fără suflare. Colegii mei vomitau din cauza răului de munte, dar eu mă simțeam bine – glumeam că asta se datora înălțimii mele”, a spus Spancer West.

În momentele critic periculoase sau pe porțiunile unde panta devenea o capcană mortală, hamalii tanzanieni au improvizat sisteme de prindere pe umeri sau l-au legat pe Spencer la spate pentru a-l proteja. Solidaritatea de grup a atins cote maxime în cea de-a șasea zi, când aerul rarefiat și lipsa de oxigen au început să facă victime printre membrii expediției.

Lacrimi în vârful muntelui  și lecția de a cere ajutor

Ultimul asalt către vârful Uhuru a început în creierul nopții, la ora 04:00 dimineața, sub un vânt tăios și temperaturi de îngheț. Încet, pas cu pas, înaintând într-un zigzag epuizant, echipa a reușit imposibilul chiar în momentul în care soarele răsărea peste savană.

 „Am parcurs restul drumului și, odată ajunși în vârf, în timp ce priveam cum noaptea se transforma în zi, ne-am prăbușit, ne-am îmbrățișat și am plâns. Am băut vinul de casă al bunicilor mei și am privit în jos, spre curbura Pământului. A fost pentru prima oară în viața mea când mi-am dorit să fi avut picioare, pentru a-mi putea duce prietenii în spate, la fel cum ei m-au dus pe mine pe anumite porțiuni. Am învățat atunci cât de important este să ceri ajutor – acest lucru a marcat fiecare etapă a călătoriei mele.” a mai spus acesta.

 De la alpinism la comunitatea online: Viața ca influencer 

Astăzi, la vârsta de 45 de ani, Spencer West recunoaște că trupul său, măcinat de efort, nu ar mai putea repeta o asemenea ascensiune montană, însă muntele i-a deschis porțile către o audiență globală. El a devenit un influencer extrem de iubit în spațiul americano-canadian, unde creează conținut online axat pe umor, acceptare și justiție socială pentru persoanele din comunitatea LGBTQ care trăiesc cu dizabilități.

Întrebat adesea de unde își extrage rezervele inepuizabile de reziliență în fața barierelor zilnice, bărbatul oferă un răspuns extrem de tranșant și realist: nu există o altă opțiune validă. Fie alegi să reziști și să lupți cu toate armele pe care le ai la dispoziție, fie renunți și ratezi șansa de a trăi exact viața pe care ți-o dorești.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
asian woman using the smart mobile phone for check online shopping order is completed with clothes beside the glassess in store shop with happy action at department center 961515078 d885f0506450479c9efb38d9ddf1ed58 jpg
metrorex, foto shutterstock jpg
legume istock jpg
image png
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
image png
nordseher lightning 2702168 jpg
image
image