A vrut să se sinucidă din cauza unei glume făcute la beţie
Un britanic a filmat cu telefonul mobil sub aşternuturile unui cuplu de îndrăgostiţi, apoi a trimis imaginile tuturor prietenilor săi.
Femeia mersese la petrecerea unei cunoscute alături de un prieten cu care se întâlnise în oraş. Bucuria revederii, plus paharele consumate la chef i-au făcut să ajungă destul de repede în dormitorul de la etaj. După partida de sex, amândoi au adormit, dezbrăcaţi, unul în braţele celuilalt.
Toate bune şi frumoase până ce au fost descoperiţi de un amic al gazdei, pe care aceasta îl însărcinase să-i trimită pe cheflii acasă. „Afumat" bine şi el, Kristofer Pearson, în vârstă de 30 de ani, nu s-a sfiit să arunce un ochi sub pătură. Ba a şi pipăit-o pe femeie, făcând comentarii indecente, iar întreaga scenă a filmat-o cu un telefon mobil.
Imaginile au circulat în cercul de prieteni, până ce au ajuns şi la protagonista filmuleţului. „A fost prea mult pentru mine. Am cedat psihic şi la un moment dat am încercat să mă sinucid. Am ajuns la spital", a scris ea în declaraţia care a fost citită în instanţă. Deşi bărbatul a explicat că a făcut înregistrarea „ca o glumă", Kristofer a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare. De asemenea, va plăti 1.000 de lire daune victimei.