Tragedie pe autostradă. Tată și fiu, morți după ce Lamborghini-ul în care se aflau s-a rupt în două și a fost cuprins de flăcări
O tragedie de proporții a avut loc pe autostrada A3, chiar în apropiere de Paris. Un Lamborghini s-a lovit de un alt autoturism iar apoi a fost împins într-un parapet și a luat foc. În urma accidentului rutier, un tată și fiul său și-au pierdut viața.

Un tată și fiul său și-au pierdut viața în urma unui accident teribil petrecut în apropiere de Paris, potrivit informațiilor de la adevarul.ro. Alte patru persoane care se aflau în cealaltă mașină implicată în incident au fost rănite și transportate la spital.
Tragedia a avut loc în jurul orei 11:00, pe tronsonul A3 dintre Romainville și Montreuil, pe sensul de mers dintre Paris către periferie. În urma impactului dintre cele două autovehicule a urmat un incendiu puternic, iar un tată și fiul său și-au pierdut viața.
Un accident teribil a avut loc în apropiere de Paris
Unul dintre cele două autovehicule l-a lovit pe celălalt, după care mașina Lamborghini Aventador a ajuns în parapet și a fost cuprinsă de flăcări. Celălalt autovehicul implicat în accident era un Volkswagen, care s-a răsturnat.
Informațiile apărute în presa franceză spun că Lamborghini-ul circula cu aproximativ 220 km/h. Din păcate, în ciuda intervenției rapide a autorităților, cele două persoane din autovehicul nu au mai putut fi salvate.
A început deja o anchetă
Un polițist aflat în timpul liber care circula prin zonă la momentul accidentului a oprit și a încercat să salveze victimele. La scurt timp, la fața locului au ajuns și pompierii, care nu au mai reușit să-i salveze pe cei doi pasageri din Lamborghini, conform europatoday.
În același timp, în Volkswagen se aflau patru persoane care au fost rănite și au fost transportate la spital. Două benzi ale autostrăzii A3 au fost închise temporar, iar autoritățile deja au deschis o anchetă pentru a stabili precis cum s-a produs tragedia.
După ce au fost efectuate cercetări la fața locului, circulația pe A3 a fost reluată în condiții normale.


































