Acesta este pedofilul care atacă copiii din Bulgaria cu o seringă

Acesta este pedofilul care atacă copiii din Bulgaria cu o seringă

Ultima actualizare:

Bărbatul, despre care poliţiştii cred că este un pedofil, intră în vorbă cu copiii în timp ce aceştia se joacă. După ce câştigă încrederea copiilor, el înfige în ei acul unei seringi şi după aceea se îndepărtează. Mai mult, până acum au fost raportate cazuri doar din capitala Sofia, dar săptămâna trecută el a atacat o fetiţă de opt ani din satul Vedrare (centrul Bulgariei).

Poliţia bulgară a conturat un portret al agresorului folosind descrierile făcute de mai mulţi copii. Pedofilul are vreo cinzeci de ani şi 1,80 metri înalţime. Aproape toate victimele relatează că pedofilul miroase foarte puternic a parfum, dar unii spun că şi a alcool. Poliţiştii bulgari au indicat că primele asemenea cazuri au apărut încă din anul 2000, dar după aceea nu au mai fost raportate noi atacuri până în iulie şi august anul acesta, când bărbatul a înţepat cinci copii şi a încercat să atace alţi şase.

Maniacul atacă copiii lunea

El atacă băieţi şi fete cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani, a indicat Temenujka Kapcina, şefa Departamentului de prevenţie din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al capitalei bulgare. Are şi o perioadă preferată de atacuri: luni între orele 10,00 şi 15,00, preferă vremea bună pentru că atunci copiii se joacă afară, a spus Kapcina pentru postul de radio Darik.

Până acum, autorităţile bulgare nu au aflat cu ce sunt injectaţi copiii, dar niciuna dintre victimele pedofilului nu a fost contaminată cu ceva, din această cauză se presupune că seringa este plină cu o soluţie fiziologică.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tumisu brain 7314501 jpg
image png
oras antic scufundat jpg
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
image
image