Adelina Chivu, vacanţă în România fără Cristi Chivu
Adelina Chivu (31 de ani) a atras toate privirile joi seară la un eveniment caritabil, unde s-a aflat alături de cele două fetiţe pe care le are cu soţul ei, fotbalistul Cristian Chivu – Natalia (4 ani) şi Anastasia (2 ani). Dacă Fundaşul de la Inter se află în Italia, Adelina a ales să mai rămână o perioadă în România, în vacanţă.
Soţia lui Chivu a fost prezentă la evenimentul caritabil organizat de Fundaţia Olga Gudynn, la restaurantul Diplomat din Capitală, unde s-au strâns bani pentru Cătălin Căloiu, un băieţel de 3 ani diagnosticat cu leucemie.
Cu această ocazie, Adelina a atras atenţia tuturor prin look-ul ei. Ne-a spus şi care este secretul siluetei sale fără cusur. „Fetele mă ţin în formă, abia ţin pasul eu ele, aleargă non-stop", a declarat Adelina Chivu, pentru Click!
„Multă lume îşi imaginează că merg la sala de sport. Însă nici nu mai ştiu cum arată sala de gimnastică. Fetiţele sunt de vină pentru silueta mea", a mai explicat ea.
Cei prezenţi la evenimentul de joi au mai observat că Adelina încă mai poartă aparatul dentar, pe care şi l-a pus în urmă cu mai bine de doi ani. Aparatul este confecţionat dintr-un aliaj de aur şi a costat 2.750 €. Adelina ne-a mai mărturisit că fotbalistul Cristian Chivu a părăsit România, însă ea şi cele două fetiţe ale lor vor mai sta în vacanţă aici pentru încă două săptămâni.
Cazul micuţului Cătălin Căloiu a impresionat-o pe Adelina, care a adus cu ea la eveniment un tricou al lui Chivu, care s-a licitat şi a fost obţinut de soţul Olgăi Gudyn, pentru suma de 1.139 lei.
La eveniment s-au mai licitat şi alte obiecte, printre care o minge din partea Stelei cu autografe, adjudecată de un puşti pentru 800 de lei, în timp ce balonul ce purta semnăturile fotbaliştilor de la Dinamo a fost luată de un fan cu 2.000 de lei. Cel mai scump obiect vândut la licitaţie a fost o caricatură cu Horaţiu Mălăele, făcută chiar de el, şi a fost dată pentru 10.100 de lei. Printre cei care au cântat la eveniment au fost: Marcel Pavel, Pavel şi Cleopatra Stratan, Corina şi Oana Sârbu.
S-au strâns 14.000 € pentru Cătălin
Cătălin Căloiu are trei ani şi a fost diagnosticat cu leucemie. Tratamentul său necesită 150.000 € şi poate fi urmat în Germania. Părinţii copilului au virat deja 50.000 €, iar o altă parte din suma necesară, aproape 50.000 €, s-au strâns în urma campaniei realizată prin intermediul mass-media. Joi seară, în urma licitaţiei obiectelor oferite de mai multe vedete, s-au strâns 14.181 €.
„Suntem fericiţi că am reuşit să strângem la eveniment 14.181 €. În urma tuturor evenimentelor organizate pentru Cătălin de către colegii lui, s-a strâns în total suma de 66.881 €”, se arată într-un comunicat trimis de Olga Gudyn.