Adolescentele care s-au aruncat în gol la Lupeni erau drogate cu o substanța denumită „Cristal”
Cele două adolescente de 15 ani care s-au sinucis, la începutul lunii decembrie, aruncându-se de pe un turn de apă din oraşul Lupeni, consumaseră o substanţă psihoactivă denumită popular "Cristal", potrivit expertizei medico-legale efectuată în acest caz. Cele două fete au lăsat mesaje de adio la locul targediei și pe telefonul mobil. Ele își acuzau colegii de hărțuire.
Drogate cu „Cristal”
Tragedia a avut loc în urmă cu o lună, iar gestul fatal al fetelor de doar 15 ani a provocat multă durere. Expertiza medico-legală indică faptul că cele două adolescente erau sub influența unei substanțe psihoactivă.
„În organismul celor două fete s-a aflat o substanţă denumită clorometcatinonă, denumită popular Cristal. Cercetările în acest dosar continuă", a declarat joi purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, procurorul Robert Scorţa, potrivit Agerpres.
Deoarece urmărirea penală este în derulare, procurorii nu pot furniza, pentru moment, mai multe date despre incidentul de la Lupeni.
Expertiza medico-legală a fost efectuată de INML Cluj-Napoca.
Ce este „Cristal”
Drogul Cristal sau Crystal Meth se numără printre substanțele interzise cu efecte extrem de nocive, care au căpătat popularitate în rândul tinerilor. Potrivit unor oameni de știință, consumul acestui drog, pe lângă schimbarea comportamentului într-unul agresiv și necontrolat, cu stări de halucinații și de agitație, duce la afectarea sistemului nervos, putând coduce la leziuni cerebrale sau atacuri cardiace.
Fetele și-au premeditat gestul și au ales împreună locul morții
Două adolescente de 15 ani, din oraşul Uricani, au murit, pe 9 decembrie 2023, după ce s-au aruncat în gol de pe un turn de apă, înalt de circa 20 de metri, ce aparţine unei foste fabrici din municipiul Lupeni.
Una dintre fete a sunat-o pe mama sa pentru a-i spune că intenţionează să recurgă la un gest sinucigaș. Femeia a anunțat imediat Poliţia la numărul de urgenţă 112, iar tatăl fetei s-a grăbit să ajungă la turnul de apă pentru a-și salva fiica. A fost prea târziu.
Poliţiştii au identificat trupurile celor două minore, faţă de una dintre acestea fiind declarat imediat decesul, iar faţă de cea de-a doua echipele medicale încercând protocolul de resuscitare, dar fără rezultat.
Ancheta în acest dosar este efectuată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşan