Afacerea care i-a dublat producția în doar un an. Cum a reușit un fermier să culeagă primii struguri românești ai sezonului
Primii struguri românești din acest sezon au ajuns deja pe piață, cu două luni înaintea celor cultivați în aer liber. În spatele acestei recolte timpurii se află Marian, un cultivator din județul Dolj, care spune că investiția în vița-de-vie crescută în solar s-a dovedit extrem de profitabilă.

Marian Baronescu a plantat viță-de-vie pe o suprafață de 10 ari în urmă cu doi ani, iar rezultatele din acest sezon i-au depășit așteptările.
Dacă anul trecut un butuc producea, în medie, între 7 și 8 kilograme de struguri, acum recolta a ajuns la aproximativ 15 kilograme de la un singur butuc, aproape dublu.
„Datorită condiţiilor climatice au diferenţiat foarte bine, prea mult chiar, şi a trebuit să intervenim să facem două răriri. O dată când erau mici şi apoi când am constatat că strugurii se fac foarte mari, adică ajung un kilogram, un kilogram şi ceva, bobul foarte mare, am constatat că viţa nu are putere să-i ducă, e tânără, încă este în anul doi”, a declarat cultivatorul pentru Observator.
Strugurii se vând cu 20 de lei kilogramul
Toate soiurile cultivate provin din Republica Moldova, iar faptul că sunt crescute în solarii le permite fermierilor să scoată producția pe piață cu aproape două luni înaintea celor din câmp.
Strugurii pleacă din fermă cu 20 de lei kilogramul, însă în piețe prețul poate ajunge chiar la 25 de lei kilogramul.
Prețul îi pune pe gânduri pe cumpărători
Deși apreciază faptul că sunt produse românești, mulți cumpărători spun că prețul este încă prea mare.
„Cam devreme apăruţi şi, vă daţi seama, destul de scumpi. Că sunt româneşti e ok, să mâncăm măcar de-ai noştri, dar să mai scadă un pic preţul”, a spus un client.
„Contează că-s româneşti, dar sunt scumpi”, a comentat o altă persoană.
Un alt cumpărător consideră că prețul nu este pe deplin justificat: „Fiind în solar, destul de mare preţul. Totuşi nu se justifică un preţ de 25 de lei pe un kilogram de struguri.”
Potrivit producătorilor, recoltarea strugurilor cultivați în aer liber va începe abia în luna septembrie. Până atunci, cei crescuți în solarii vor avea un avantaj important pe piață, iar fermierii speră să profite de cererea mare pentru fructele românești de sezon.



































