Află ce principiu au respectat cu stricteţe Ozana Barabancea şi Adriana Bahmuţeanu pentru a slăbi!
Miercurea aceasta, de la 20.30, Ozana Barabancea şi Adriana Bahmuţeanu fac echipă într-o confruntare incendiară cu blondele lui Negru. Cum ambele au slăbit foarte mult în ultima perioadă, curiozităţile domnişoarelor legate de acest subiect s-au ţinut lanţ.
Ce anume a cauzat îngrăşarea, şi care a fost cea mai eficientă cură de slăbire la care au apelat, acestea sunt doar două dintre întrebările la care vedetele au fost provocate să răspundă. Uite care sunt secretele lor şi de la ce principiu nu s-a abătut nici una dintre ele!
"Eu m-am îngrăşat pentru că în cinci ani am avut trei sarcini una după alta în care nu m-am abţinut de la mâncare. Te îngraşă orice sarcină. Mă bucur că sunt aşa acum. Mi-am schimbat modul de viaţă. Am un regim care se bazează pe indice glicemic scăzut. E un mod de viaţă, de fapt, nu un regim. Poţi să mănânci cât vrei, dar trebuie să ştii cum să asociezi felurile de mâncare între ele" a spus Adriana Bahmuţeanu.
Deşi a slăbit apelând la o metodă diferită, Ozana respectă un principiu de la care nici Adriana nu se abate. Ambele vedete au renunţat de tot la masa de seară. "Apă, că-i sfântă", a precizat Ozana. Aceasta pare să fie cina perfectă dacă se pune în discuţie scăderea în greutate.