Aici se va odihni Adrian Păunescu

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Lasă în urmă o adevărată capodoperă, dar şi o durere imensă în sufletele celor care l-au iubit. Poetul Adrian Păunescu va fi înmormântat în Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, la picioarele lui Mihai Eminescu şi foarte aproape de Eugen Barbu.

Încă de ieri, de la primele ore, mai mulţi muncitori săpau de zor la groapa unde se va odihni de acum înainte Adrian Păunescu.

Fostul politician va fi îngropat pe Aleea Scriitorilor, lângă marile personalităţi Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Marin Preda, Nichita Stănescu, dar şi Eugen Barbu.

Locul de veci a fost amenajat pe o porţiune din aleea principală, întrucât în zona scriitorilor nu mai era nici un loc liber. În jurul 11.00, de la Ateneul Român, cortegiul funerar va merge la Biserica Boteanu, din spatele Bibliotecii Centrale Universitare, unde va fi o slujbă deosebită.

Înainte de a fi coborât în mormânt, la Cimitirul Bellu din Capitală, scriitorul care a fost recompensat în timpul vieţii cu decoraţia naţională Steaua României în grad de Cavaler, de preşedintele Ion Iliescu, va avea parte de onoruri militare.

18 soldaţi din Regimentul 30 Gardă şi Protocol vor trage în aer trei salve, cu cartuşe de manevră. Alţi 11 militari vor transporta sicriul, crucea şi portretul lui Adrian Păunescu, iar garda la sicriu va fi asigurată de încă patru militari.

A luptat 51 de ore pentru viaţă

Inima lui Adrian Păunescu a cedat vineri dimineaţă după 51 de ore de suferinţă. Atât a trecut între momentul în care inima marelui poet s-a oprit pentru prima oară şi cel în care resuscitările medicilor nu au mai reuşit.

Scriitorul a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, cu probleme grave la inimă, rinichi, ficat şi cu diabet decompensat. Cât timp a fost internat, Adrian Păunescu a suferit zeci de infarcte.

Sătenii din Bârca au venit azi cu autocarul la Bucureşti

Jale mare şi la Bârca, localitatea unde Adrian Păunescu şi-a petrecut copilăria. Oamenii au continuat şi ieri să aducă flori şi lumânări la poarta casei, iar clopotele bisericii să bată.

Un autocar plin cu oameni a plecat azi-dimineaţă din comuna Bârca spre Bucureşti, pentru ca doljenii să participe la înmormântarea lui Adrian Păunescu.

Autovehiculul pus la dispoziţie de primăria Bârca a plecat la ora 4 dimineaţa, potrivit edilului Marian Popa.

De vineri, iluminatul public din comună nu a mai fost oprit şi la fel se va întâmpla şi azi", a mai spus primarul. Rudele din Bârca ale poetului vor pleca pe cont propriu în Capitală pentru a-l conduce pe Adrian Păunescu pe ultimul drum.

Gardul casei este «tapetat» cu poze şi poezii

Casa în care a locuit poetul Adrian Păunescu în Bucureşti a devenit loc de pelerinaj pentru sute de oameni care l-au cunoscut, mai mult sau mai puţin.

De două zile, pe trotuarul din faţa locuinţei nu mai ai loc să treci de lumânări şi flori, iar gardul este plin de poze, coli de hârtie pe care sunt scrise poezii, icoane sau drapele.

Oricine trecea, din întâmplare, prin dreptul casei se oprea o secundă, ori pentru a se uita, ori pentru a spune un „Dumnezeu să-l ierte!".

„L-am cunoscut prin Cenaclul Flacăra, unde mă duceam cu cea mai mare plăcere. A vrut să facă multe şi este păcat că nu a reuşit să le rezolve pe toate", ne-a spus Gheorghe Ivan, 70 de ani, din Bucureşti.

Mii de oameni l-au omagiat la Uniunea Scriitorilor

Foaierul de la Uniunea Scriitorilor a fost neîncăpător pentru sute de oameni care au venit să-şi prezinte un ultim omagiu poetului Adrian Păuneascu.

Ieri, lângă sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Păunescu, au stat neclintiţi cei trei copii, Ana Maria, Ioana şi Andrei, dar şi soţia sa, Carmen.

Prin faţa catafalcului au trecut multe personalităţi din lumea culturii româneşti, dar şi sute de oameni simpli. Sicriul cu trupul lui Adrian Păunescu a stat la Uniunea Scriitorilor doar până ieri, acesta fiind mutat, târziu în noapte, la Ateneul Român, la cererea familiei.

Adrian Păunescu: «Iubirea nu m-a părăsit nici o clipă»

«Un poet ca el se naşte o dată la 1.000 de ani»

Florin Piersic: "Un poet ca el nu se naşte decât o dată la 1.000 de ani. Eu îl socotesc că el a fost, este şi va rămâne cel mai mare poet al românilor. Nu vă daţi seama ce senzaţie ai când, în 3 minute, cu o uşurinţă aproape genială, scria versuri".

simeon stalpnicul png

Fuego: „El e acum într-o stea şi probabil ne priveşte. Păunescu e un Dumnezeu în literatura română. M-am întors recent din Basarabia şi m-am bucurat văzând că basarabenii îl iubesc, pentru că ştim cât i-a iubit Adrian Păunescu pe basarabeni şi pe fraţii noştri de peste Prut".

simeon stalpnicul png

Adrian Năstase: „A fost un om extraordinar, nu doar un poet formidabil. Ar fi meritat mai mult de la noi. S-ar face un act de dreptate dacă s-ar reciti opera lui Păunescu, împreună cu o recunoaştere din partea Academiei Române".

simeon stalpnicul png

Răzvan Theodorescu: "Ne despărţim de un mare patriot român, de un mare poet şi păstrăm din ceea ce a făcut şi a gândit el bun. A fost una dintre personalităţile inconturnabile ale civilizaţiei româneşti, mai mult decât, ale culturii româneşti din vremea noastră".

simeon stalpnicul png

Ivan Patzaichin: "Adrian Păunescu a fost un vulcan care a revărsat iubire peste noi, dar, din păcate, s-a stins şi o să-l regretăm foarte mult. A susţinut foarte mult sportul românesc şi o să ne lipsească".

simeon stalpnicul png

Inima i-a cedat după 51 de ore de suferinţă

Pelerinaj la casa poetului Adrian Păunescu. Vezi ce mesaje i-au lăsat admiratorii

Scrisoarea lui Adrian Păunescu de pe patul de spital

Traian Băsescu: «Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat»

Ion Iliescu: „Păunescu a marcat istoria culturii noastre”

«Tată, fă-te bine! Vine ziua mea!» - citeşte emoţionantă scrisoarea adresată ieri de Ana Maria Păunescu poetului

Ultima poezie a lui Adrian Păunescu, scrisă pe patul de spital

Victor Socaciu: «Adrian Păunescu va fi mai mare după ce nu va mai fi»

George Stanca: «Munca exagerată l-a adus în pragul morţii»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Bulandra (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Unde te poți angaja, în București, după absolvirea cursurilor acreditate de manichiură și pedichiură jpg
zodii meteoriti png
image png
cipru shutterstock jpg
armata vlad tepes captura video jpg
pomi fructiferi sfaturi pomii fructiferi crestere pomi fructiferi plantare sfaturi trucuri scaled jpeg
carte pixabay jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net