Alimente interzise în alte țări, din belșug pe rafturile din România. Oul Kinder este interzis în SUA

Preferințele, dar mai ales recomandările reprezentanților din sănătate fac ca unele alimente să lipsească cu desăvârșire de pe rafturi în mai multe state. Unele sunt chiar interzise, în timp ce, în România, bunăoară, le găsești din abundență. Printre ele, oul Kinder, foarte căutat la noi, este interzis în Statele Unite ale Americii sau guma de mestecat, care la noi se găsește, chiar pe toate drumurile, lipsește cu desăvârșire în Singapore.

alimente supermarketuri 01 foto denis grigorescu jpg

Rafturile din România, pline de alimente interzise în alte țări

În timp ce unele țări interzic anumite alimente, acestea sunt vândute fără nicio problemă în alte state.

Românii, de exemplu, găsesc pe rafturile supermarketurilor o mulțime de produse, unele chiar destinate copiilor, pe care alte state le-au scos le-au restricționat de la vânzare.

Specialiștii trag un semnal de alarmă și spun că chiar dacă un aliment/produs este legal într-o țară, asta nu înseamnă că este și inofensiv.

Iată o serie de produse interzise în unele țări din lume, dar care se găsesc în România.

Kinder Surprise (Ouăle Kinder) – Aceste ouă cu surprize sunt interzise în SUA. Autoritățile americane au stabilit că jucăriile mici sau alte piese din plastic din interiorul acestora sunt un pericol pentru copii.

Gumă de mestecat este un produs care este disponibil la fiecare casă de supermarket în România și probabil în toate statele europene. În Singapore, însă, nu găsești decât un anumit tip de gumă. Aceea care este recomandată medical pentru beneficiul terapeutic de renunțare la fumat.

Semințele de mac sunt strict interzise în țări, cum ar fi Taiwan, Singapore, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Potrivit „prosieben.ch”, acestea intră sub incidența Legii Narcoticelor.

Foie gras de gâscă. Foie gras de rațe și gâște este interzis în Germania, în timp ce în România acest aliment se consumă fără probleme. În India, importul de foie gras este interzis. California a adoptat, de asemenea, o interdicție pentru foie gras.

Laptele crud, adică laptele netratat, nu este permis pentru vânzare în Canada, Scoția, Australia și multe state din SUA. Brânza din lapte crud intră și ea sub această interdicție. Motivul sunt reglementările de igienă, care afectează și posibilii germeni din laptele crud.

Sunt și alte alimente al cărui consum este controversat. De exemplu, în Germania consumul de carne de cal este permis, iar aici chiar există rețete străvechi pentru marinarea acestui aliment.

În același timp, în Grecia sacrificarea cailor este interzisă din 2020, Caii din Grecia nu mai sunt considerați animale de fermă, ci mai degrabă ca animale de companie. La fel ca pisicile sau câinii, nici caii nu pot fi sacrificați.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front meditatii poza mareb jpg
cu cat se vand produsele din romania in suedia jpg
image png
Încă o ruptură între prinţii William şi Harry? Meghan Markle ar fi de vină jpeg
gradina bloc pexels jpg
trump statuie AFP jpg
casa butoi jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net