Anda Adam câştiga de 10 ori mai mult decât Victor Slav

Ultima actualizare:

    Anda Adam (32 de ani)  are câte 20 de  spectacole pe lună. Victor Slav (32 de ani) este  prezentatorul rubricii  “Meteo“ de la pro tv
Anda Adam (32 de ani) are câte 20 de spectacole pe lună. Victor Slav (32 de ani) este prezentatorul rubricii “Meteo“ de la pro tv

Banul e ochiul dracului! Tot el a aruncat, se pare, în aer şi cei şase ani de iubire dintre Anda Adam (32 de ani) şi Victor Slav (32 de ani). Click! a dezvăluit ieri, în exclusivitate, că solista se cam săturase să-l întreţină pe prezentatorul de la PRO TV, ea fiind, conform unor surse bine informate, adevăratul stâlp al casei. În timp ce Victor are un salariu lunar de circa 3.000 de euro, Anda câştigă de zece ori mai mult decât el.

Povestea lor de iubire a ajuns la final! Luni, Anda Adam şi Victor Slav au anunţat că s-au despărţit. Sec, fără prea multe detalii. Click! a aflat în exclusivitate că prăpastia financiară dintre cei doi foşti îndrăgostiţi a fost cauza rupturii după şase ani de relaţie. Chiar dacă amândoi sunt persoane publice, veniturile lor diferă enorm, iar Anda n-a mai suportat să «ţină casa».

Conform unor surse din trustul MediaPro, leafa pe care o încasează Victor Slav pentru jobul de prezentator al rubricii Vremea de la PRO TV ar fi de circa 3.000 de euro pe lună. O sumă enormă pentru mulţi români, dar infimă în raport cu câştigurile uriaşe ale Andei, care încasează 1.500 de euro pentru un show cu durata de doar 45 de minute. Cum solista bifează, conform impresarului ei, cam 20 de spectacole pe lună, la un simplu calcul reiese că veniturile sale sunt de 30.000 de euro lunar! Aşadar, de zece ori mai mult ca Victor.

"Anda are cam patru concerte pe săptămână. Cu tot cu baluri de boboci şi alte evenimente, ajunge la 20 de show-uri pe lună, uneori chiar mai mult de atât", a declarat, pentru Click!, unul dintre impresarii solistei.

Decizia Andei de a pune capăt poveştii de amor ar fi, aşadar, lesne de înţeles. Şi ne-a fost confirmată chiar de unul dintre vecinii din complexul Orhideea Garden, situat în Calea Plevnei, acolo unde Anda şi Victor au locuit cu chirie.

"Au stat aici multă vreme. Anda se plângea că plăteşte o chirie enormă, de 800 €. Nu suma în sine era problema, ci faptul că mai mult ea se stresa cu chiria. Am simţit că era nemulţumită că Victor nu contribuia şi el la plata acestei chirii", a declarat, pentru Click!, un vecin, sub protecţia anonimatului.

Ea a dat faliment cu salonul, el şi-a deschis florărie

Faptul că Victor tot încerca să-şi prindă din urmă iubita la capitolul câştiguri devenise evident în ultima vreme. Anda şi-a deschis de-a lungul anilor mai multe saloane de înfrumuseţare pe care le-a falimentat însă, din cauză că era prea ocupată cu concertele.

Ea le aproviziona cu produse de styling aduse din SUA, de la mama sa. Recent, însă, lui Victor i s-a deschis apetitul pentru afaceri. El s-a asociat cu nişte prieteni şi a lansat un lanţ de florării în Capitală, "La Belle Fleur".

Victor şi-a pus poza în vitrinele magazinelor, în timp ce Anda îl susţinea şi ea cu imaginea ei pentru a vinde cât mai multe flori.

«Anda era foarte frustrată» Keren Rosner, pshiholog

Psihologul Keren Rosner este de părere că ruptura dintre Anda şi Victor era inevitabilă. "Atunci când femeia se zbate să producă bani, iar bărbatul se obişnuieşte cu comoditatea, intervine frustrarea ei. Dacă ea e o tipă de carieră, cum e cazul Andei, iar el se simte bine în postura de a fi într-o situaţie confortabilă fără să evolueze pe plan financiar, să dezvolte anumite afaceri, ci doar să apară pe la televizor şi cam atât, cuplul nu are cum să reziste la infinit. Intervine oboseala femeii, care va ceda la un moment dat, căci se va sătura ca doar ea să se agite. Sarcinile şi câştigurile trebuie să fie echilibrate în casă, de ambele părţi, pentru ca un cuplu să reziste. Atâta vreme cât fie bărbatul, fie femeia, va câştiga mult mai mulţi bani decât celălalt, pentru o perioadă de ani de zile, povestea lor se va termina, mai devreme sau mai târziu, pentru că nu vor avea acel echilibru necesar unei relaţii", a declarat, pentru Click!, dr. Keren Rosner.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net