Andreea Esca: «S-a creat o legendă despre salariul meu»
Nu este vorba că nu o las, ci chiar nu are când să se uite. Şcoala se termină târziu, are un program foarte lung. În afară de lecţii, ea face dans de performanţă şi are trei antrenamente pe săptămână. Face franceză şi engleză acasă, deci nu prea are când. Am încercat să le ocup timpul astfel încât să nu simtă nevoia să se uite la TV. Sunt destul de ocupaţi şi de obosiţi pentru aşa ceva. Asta nu înseamnă că în weekend nu ne uităm la serialul „Hannah Montanah", pe care nu trebuie să-l pierdem. Cu Justin Bieber mai avem nişte probleme, mie nu mi se pare prea mişto, ea zice că este.
Calculator le-am luat anul trecut, a venit şi el foarte târziu, după ce mi-au explicat că toată lumea are numai ei nu. A trebuit să-l iau pentru că au proiecte pentru şcoală pe care trebuie să le facă la calculator. Alexia ştie foarte bine să umble pe calculator, eu dacă nu ştiu, o întreb pe ea. Iar Aris profită de calculatorul ei. Aris face tenis, înot şi engleză.
Ce trăsături ale dumneavoastră vedeţi în ei?
Poate că Aris a moştenit zâmbetul. Mi se pare că Alexia seamănă foarte bine cu sora soţului meu, iar despre Aris spune toată lumea că îmi seamănă. Alexia cred că-mi seamănă ca personalitate. Aris este mai pedant aşa, nu cred că seamănă cu mine. Este îndrăgostit de el (râde).
Care este cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o de la mama dumneavoastră şi v-ar plăcea să le-o transmiteţi şi lor?
Aş vrea să am curajul pe care l-a avut mama mea cu mine, pentru că mi-a oferit multă libertate. Iar mie mi-e cam frică. Trebuie să ai curajul să le dai drumul şi să vezi dacă or să aplice sau nu ce-au învăţat. Eu încerc cât de mult pot. Am lăsat-o pe Alexia să se ducă la film cu un băiat din clasa ei. E bine, nu? Are zece ani... Sigur, nu s-au dus singuri, erau cu un urmăritor (râde). Fac nişte eforturi în această privinţă. Alex (Alexandre Eram, soţul Andreei - n.r.) îmi zice că sunt chiar foarte deschisă. „Cum s-o laşi la film? Cine sunt părinţii lui?", m-a întrebat atunci. Am încredere în Alexia şi, exact cum spuneai, încerc să fac ce făcea mama cu mine. Aris e destul de micuţ, cam ameţit, nu am prea mult curaj încă.
De ce aţi optat pentru şcoala franceză? Soţul este francez, bunicii sunt în Franţa...
Cred că aşa este corect. Soţul meu a ales România, măcar atât puteam să fac şi eu, să trimit copiii la o şcoală franceză, pentru că sunt pe jumătate francezi. Este o şcoală publică, a statului francez, foarte bună şi foarte serioasă. Trebuie să vorbească foarte bine franceză şi să se pregătească în acest sens, poate că la un moment dat vor alege să facă facultatea în Franţa sau chiar să trăiască acolo. Să profite de faptul că vorbesc acasă franceză şi să meargă mai departe.
Cu ce v-a cucerit soţul dumneavoastră?
Era foarte frumos, iar eu sunt foarte sensibilă la frumos. Am o prietenă care îmi spune că asta este o problemă pentru că gândesc la fel şi în privinţa fetelor. Am descoperit în el un om dintr-o familie foarte civilizată, cu nişte repere dobândite în copilărie, foarte aşezate. Am descoperit un băiat care a fost foarte bine crescut, educat, care avea alte preocupări decât băieţii de vârsta lui. Avea 27 de ani când l-am cunoscut. Mi s-a părut o persoană pe care te poţi baza, alături de care îţi poţi construi o viaţă. Sunt foarte mulţi băieţi care îţi plac, dar nu simţi că ai putea să te bazezi pe ei o viaţă. Iar cu Alex am simţit acest lucru, am luat decizia pe care am luat-o şi pe care nu o regret.
Credeţi în zodii?
Cred, dar nu în horoscopul de azi pe mâine, ci în caracteristicile generale ale zodiilor. La mine, de exemplu, sunt caracteristici din zodie, iar altele din ascendent, presupun, pentru că nu prea le găsesc la Fecioare. Am văzut că Fecioarele sunt foarte ordonate, iar eu nu stau bine cu ordinea, m-am gândit că poate asta vine de la Scorpion. În rest, suntem oameni de bază, muncitori, vă puteţi baza pe noi, ceea ce este în regulă atunci când eşti angajat.
Salariul dumneavoastră a fost mereu un subiect dezbătut...
Habar n-am de ce. Chiar nu ştiu cum a început nebunia asta. Am un salariu absolut decent, desigur că n-ar trebui să dau nicio explicaţie nimănui. Bugetul statului n-are nicio treabă cu salariul meu, am lucrat mereu la privat. Cred că, pur şi simplu, s-a creat o legendă în jurul salariului meu, dar în orice caz nu sunt din categoria oamenilor care s-au îmbogăţit din televiziune. Am avut de la părinţii mei posibilitatea să am casă, am fost mulţumită mereu cu ce-am avut. Am avut o garsonieră, apoi două camere, am vândut şi am ajuns la şase camere, dar te opreşti la un moment dat. Iar legenda asta va dăinui. Vă asigur că şi mâine dacă vin cu fluturaşul de salariu şi-l printez în tiraj mondial, pun pariu că or să spună că ăştia sunt banii pe care îi iau pe cartea de muncă, dar mai sunt şi alţi bani care-mi vin prin Cipru şi prin Laos.
