Animal X: «Uite ce monstru am prins!»
Să te trezeşti cu noaptea-n cap, când afară nici nu a răsărit bine soarele, să-ţi pregăteşti conştiincios momeala, să ştii ce e pe placul fiecărui tip de peşte în parte, să stai ore întregi pe baltă, cu undiţa în mână, acompaniat doar de concertul broaştelor şi de băzâitul ţânţarilor, asta înseamnă pasiunea pentru pescuit. Hienă şi Vierme, adică Şerban Copot şi Mihai Peuca, simpaticii de la Animal X, Adrian Daminescu sau Mugur Mihăescu sunt doar câteva dintre vedetele pentru care pescuitul reprezintă relaxarea supremă.
Dacă te loveşte pasiunea pescuitului înseamnă că poţi sta ore în şir pe baltă, să dai bani mulţi pe echipament şi că ştii cum să atragi peştele. Hienă şi Vierme sunt pasionaţi de pescuit şi au vrut să participe la o astfel de aventură sportivă, la emisiunea „Mincinoşii" realizată de Teodor Hossu Longin, la Antena 2.
Simpaticii componenţi ai trupei Animal X au fost pe lac şi, după ore de aşteptat, au prins crapi de toată frumuseţea, de circa 8 kg. S-au pregătit intens pentru această partidă, fără să ştie că vor avea lângă ei pe triplul campion naţional la crap, Coco Popescu, cel care a scos din apă exemplare uriaşe, chiar şi de 30 kg.
Cei doi băieţi s-au distrat de minune, dar au şi prins ceva: Hienă -un crap de toată frumuseţea de 8,5 kg, iar Vierme -unul de 7,5 kg, în timp ce Teodor Hossu Longin „doar" de 7 kg.
Pentru că sunt sportivi adevăraţi, după ce i-au mirosit, i-au mângâiat, s-au fotografiat cu trofeele, băieţii au aruncat peştii înapoi, în Lacul Moara Vlăsiei. Puteţi vedeea aventura lor, duminică 20 iunie, la ora 10.00, la emisiunea „Mincinoşii", la Antena 2.
Daminescu are scule de pescuit pentru toată lumea
Adrian Daminescu este dotat la capitolul undiţe, mansete, mincioguri, scaune sau mulinete. Şi este normal, doar este pescar "declarat", de ani de zile.
"Eu am scule de pescuit cât să dau la toată lumea, atunci când mergem mai mulţi, la baltă", spune Daminescu.
Vara trecută, spre exemplu, a stat trei luni pe litoralul românesc, mai precis în staţiunea Venus, unde, pe lângă spectacolele programate, s-a relaxat cum a ştiut mai bine - la pescuit.
Mugur Mihăescu participă la concursuri
Şi pentru Mugur Mihăescu, pescuitul este un hobby, chiar dacă participă şi la competiţii de acest gen unde se mândreşte cu adevărate capturi.
"La competiţii ai ocazia să cunoşti profesionişti, să faci schimb de experienţă şi, de ce nu, să îţi faci prieteni", mărturiseşte Garcea.