Aşa au fost Sărbătorile în satul păpuşilor
Sătucul Nagoru de pe insula Shikoku, Prefectura Tokushima, este celebru în toată lumea. Aici mai trăiesc doar 40 de oameni, însă localitatea este plină de sperietori de ciori care îi întâmpină, joviale, pe vizitatori. De peste zece ani, păpuşile îmbracă ţol festiv cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Ideea de a popula sătucul, care se golea de la o zi la alta de oameni, cu păpuşi, i-a aparţinut artistului Ayano Tsukimi. Acesta a revenit în localitatea de baştină după ce s-a pensionat şi a început să creeze păpuşi în mărimi naturale în locul vecinilor care fie au plecat, fie au murit între timp.
La vremea respectivă, Tsukimi a explicat că prezenţa păpuşilor îl face să nu mai simtă singurătatea şi faptul că satul Nagoru se pustieşte. Păpuşile se numesc „kakashi” şi prima momâie creată a fost dublura tatălui defunct al artistului.
Apoi Tsukimi a umplut grădina vecinilor, crâşma din sat, magazinul şi drumurile cu păpuşi „după chipul şi asemănarea” localnicilor dispăruţi. Ajutat de 10 dintre cei 40 de localnici rămaşi în sat, artistul a confecţionat haine similare cu cele purtate de vecinii care au părăsit definitiv localitatea.
În fiecare iarnă, în preajma datei de 25 decembrie, păpuşile intră în febra sărbătorilor de iarnă. Satul „prinde viaţă” pentru că momâile încep să se plimbe, mutate fiind chiar de artist. Turiştii care vin aici în număr mare descoperă cu surprindere că cei 350 de cetăţeni umpluţi cu paie îşi schimbă locul pe durata vizitei lor.
De aproape cinci ani, mii de oameni vin la Nagoru la finalul anului pentru a afla povestea fiecărei păpuşi în parte, chiar de la artistul care le-a creat.
„Sunt nişte păpuşi vii pentru că au o poveste în spate. Nagoru a renăscut datorită sperietorilor de ciori. În loc să devină o localitate pustie, după plecarea sătenilor, a devenit un teatru mut care descrie viaţa de zi cu zi a celor dispăruţi”, a declarat artistul.
Din colecţia de păpuşi nu lipsesc prostul satului, clovnul satului, beţivul satului, fermierul, pescarul, înţeleptul satului, copiii şi chiar învăţătoarea.