Asasinul de la Siret a ajuns după gratii în Ucraina

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Leonid Zaporojeţ, principalul suspect în cazul dublei crime din oraşul sucevean, a fost arestat după 10 luni de la începutul anchetei. Bărbatul a fost audiat de anchetatorii ucraineni săptămâna trecută, care l-au arestat preventiv pentru 29 de zile. El a fost acuzat oficial de omor deosebit de grav.

armen (39 de ani) şi Raluca (6 ani) Hriţcu, în oraşul sucevean Siret, a fost incriminat oficial pentru omor deosebit de grav în ţara sa natală şi arestat preventiv pentru 29 de zile, informează Adevărul.

Procurorii ucraineni de la Parchetul Cernăuţi l-au audiat în cursul săptămânii trecute pe presupusul asasin în vârstă de 51 de ani şi au trimis rezultatele anchetei omologilor de la Suceava.

„După ce analizăm rezultatele trimise de comisia rogatorie, vom ataşa la dosar probele noastre şi vom retrimite dosarul la Cernăuţi în două-trei săptămâni pentru ca ucraineanul să poată fi trimis în judecată. Va fi judecat în Ucraina", a declarat Elisabeta Cocârlă, şefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii ucraineni l-au arestat preventiv şi pe celălalt ucrainean căutat iniţial în baza informaţiilor furnizate de martori. Rezvan Baldovin (28 de ani) este acuzat de complicitate la omor. Acesta ar fi recunoscut că a stat „de şase" pe scara blocului, dar spune că nu ştie ce s-a întâmplat în apartament.

Principalul suspect refuză, în continuare, să recunoască crima, deşi anchetatorii l-au identificat în baza probelor ADN ridicate de la locul crimei. Dacă va fi găsit vinovat, riscă între 20 şi 40 de ani de închisoare sau chiar detenţie pe viaţă, conform legislaţiei ucrainene.

Pe aceeaşi temă:Mafioţii valutişti au lovit de opt oriFetiţa asasinată la Siret a fost înmormântatăCrima din Siret: viaţa Ralucăi a costat 5.000 €Mamă şi fiică executate pentru datoriile tatălui?Suceava: O femeie şi fiica ei, împuşcate în cap

Anchetă greoaie

simeon stalpnicul png

Leonid Zaporojeţ

Ancheta în cazul dublului asasinat de la Siret durează de aproape 10 luni pentru că procurorii din cele două ţări au trebuit să sincronizeze diferenţele legislative şi să traducă dosarele de cercetare întocmite în România şi în Ucraina. Zaporojeţ a fost amprentat şi fotografiat de poliţişti şi apoi trimis în ţara natală.

După două zile, poliţiştii aveau să primească rezultatele probelor ADN luate de pe cartuşe. Atunci şi-au dat seamă că l-au scăpat pe cel mai căutat criminal din ţară. Zaporojeţ era deja extrădat, iar autorităţile ucrainene au refuzat să-l trimită înapoi.

În schimb, ucrainenii l-au arestat pe suspect o lună mai târziu pentru deţinere de droguri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. A fost eliberat ulterior şi cercetat în stare de libertate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
kate si william
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Brad Crăciun Foto Brazi de Crăciun jpeg
sarbatori griji cheltuieli jpg
bloc jpg
image png
ozn spania curcubeu jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
cluj wings investitei
riduri ochi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net