Astăzi este ziua lui Cătălin Botezatu, împlineşte 44 de ani. Transmite-i un mesaj!

Celebrul designer român se poate considera un om împlinit. Este faimos, bogat, dorit de foarte multe femei şi pe deasupra cartea în care îşi descrie viaţa se bucură de un succes nebun.
Toate acestea până la 44 de ani, vârstă pe care Cătălin Botezatu o sărbătoreşte astăz, 3 decembrie.
Vezi aici mai multe imagini inedite din tinereţea lui Cătălin Botezatu!Designerul a spus că mereu, de ziua sa, a fost foarte ocupat. "Nici eu nu ştiu unde să mă mai împart", a spus acesta. El a povestit că filmează, în prezent, pentru noul său reality-show, "Next Top Model by Cătălin Botezatu", şi lucrează şi pentru Bucharest Fashion Week, ce are loc între 1 şi 5 decembrie.
Pentru Botezatu, cadourile de ziua sa "nu contează foarte mult", după cum a mărturisit el, conform Mediafax.
Totuşi, vineri seară, Cătălin Botezatu va fi invitatul unei petreceri dedicate lui, care va avea loc în clubul Bamboo din Capitală.
Cătălin Botezatu s-a născut în Alexandria, judeţul Teleorman] şi a debutat în modă ca în modă la vârsta de 18 ani, ca manechin al casei de modă Venus, condusă de Zina Dumitrescu.
Ulterior Botezatu a urmat cursurile Institutului European de Modă din Milano, unde l-a avut ca profesor pe Gianni Versace şi a lucrat timp de 6 luni la "Ateliere Versace" de la Milano.
Când a revenit în ţară, Cătălin Botezatu a devenit director de stil al Casei de Modă "Europa" din Bucureşti, a înfiinţat propria casă de modă, "Delphi", deschisă în 1996.
A primit foarte multe premii autohtone („Designerul anului" - de patru ori, „Premiul de excelenţă în modă"- de doua ori, „Premiul pentru cel mai bun creator de haute-couture"- de două ori). În 2004 primeşte „Premiul pentru cea mai bună colecţie" (colecţia Kyoto) la festivalul „Bali Fashion Week".Tot în 2004 devine primul designer român care apare în revista „Book Moda".
În luna februarie 2006 revista VIP l-a premiat pe Cătălin Botezatu pentru apariţiile sale în presa europeană, dar şi pentru contribuţia adusă de acesta la promovare imaginii ţării.
În martie 2006, Cătălin Botezatu a fost invitat special de către guvernul tunisian să participe la manifestările dedicate împlinirii a 50 de ani de la câştigarea independenţei.[ Acesta a susţinut show-ul la Orient Palace, colecţia fiind prezentată în direct pe postul naţional de televiziune. Designerul român a obţinut doua premii, unul pentru excelenţă şi un premiu pentru cea mai bună colecţie internaţională de modă.
În octombrie 2007 Cătălin Botezatu a devenit primul creator de modă care a realizat o prezentare de lenjerie, în timpul unei curse aeriene, la altitudinea de 10.000 metri, pe ruta Bucureşti-Paris.[necesită citare] Ajuns la Paris, designerul român a susţinut un fashion show în cadrul aceluiaşi eveniment "Herritage Mode et culture - Paris 2007", organizat la Ambasada României, sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe.
Sfârşitul de an 2008 îi mai aduce lui Cătălin Botezatu o nouă serie de premii, revistele VIP şi Star desemnându-l cel mai bun creator de modă.