Au murit la câteva ore după ce medicii le-au trimis acasă

Ultima actualizare:

Aurica Oprea (65 de ani), din Cojasca, judeţul Dâmboviţa, a ajuns la spital cu ambulanţa în noaptea de miercuri spre joi şi le-a spus medicilor că o doare tare în piept. Dimineaţă, medicii au trimis-o acasă cu o reţetă în mână, spunându-i că nu are nevoie de îngrijiri medicale sub supraveghere.

Femeia, însoţită de o nepoţică, a luat microbuzul, ca să ajungă acasă. Pe drum, la nicio oră de când a părăsit spitalul, Auricăi Oprea i s-a făcut din nou rău. „Eram în maşină şi mi-a cerut apă.

I-am dat apă, a băut, iar apoi s-a pus pe mine. I se înnegriseră ochii. Avea probleme cu inima, iar de la fumat plămânii îi erau terminaţi", a povestit copila care o însoţea pe femeie.

Ambulanţa a ajuns în câteva minute, însă prea târziu pentru a o mai salva pe bătrână. Deja murise.

Reprezentanţii spitalului din Târgovişte susţin că nu se poate vorbi despre o culpă medicală. Anchetatorii aşteaptă acum rezultatul autopsiei în urma căreia se va stabili cauza exactă a morţii.

Dureri cardiace, tratate ca o răceală

În Focşani, tot joi, Florentina Croitoru a ajuns la spital, împreună cu fiul ei, pentru că o durea în piept. Timp de trei ore, femeia a stat în camera de gardă, sub supraveghere medicală.

„La 10.30, mama a fost scoasă din cabinet de către un asistent, cu o reţetă medicală. I s-a spus că este în regulă şi că poate să meargă acasă. M-am uitat pe reţetă şi am văzut însă că era o reţetă pentru răceală. Cât a fost consultată am întrebat de două ori se întâmplă, dar nu ni s-a spus nimic. De ce nu au oprit-o ca să aibă grijă de ea 24 de ore?", a spus fiul femeii, Dan Croitoru.

La jumătate de oră după ce a ajuns acasă, Florentinei Croitoru i s-a făcut rău.

Familia a anunţat Salvarea, care a ajuns imediat la locuinţa femeii. Potrivit medicilor de la ambulanţă, s-a încercat resuscitatea timp de 20 de minute, dar efortul a fost zadarnic.

Citeşte şi:

La un pas de moarte din cauza unui microb luat din spital

Directorul Spitalului CF 2, demis. Blocul operator a fost închis

Solista Operetei, în comă din cauza unei infecţii contractate în spital

Şi soţul, şi fiul femeii sunt convinşi că la mijloc este vorba de o greşeală a medicilor şi că ea ar fi trăit dacă ar fi rămas în spital. După ce a fost constatat decesul Florentinei Croitoru, familia a refuzat necropsia, preferând să-şi ia mortul acasă.

Directorul Spitalului de Urgenţă din Focşani, doctorul Nicolae Moise, a declarat că deocamdată nu se poate pronunţa asupra celor întâmplate. „Vom face o anchetă internă şi abia apoi ne vom putea pronunţa", a declarat ieri Nicolae Moise.

Medicii de la Urgenţe au refuzat să comenteze incidentul, în schimb, medicul cardiolog Viorel Iancu, şeful secţiei de Cardiologie de la Spitalul Judeţean din Focşani, spune că femeia trebuia ţinută încă cel puţin trei ore sub observaţie. În acest caz, criza cardiacă ar fi survenit în spital, iar Florentina Croitoru ar fi avut şanse să supravieţuiască.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net