Au pus la pământ cancerul

Ultima actualizare:

"Am scăpat. Plec în vacanţă în munţi, că e linişte şi răcoare", a spus, zâmbind, Cristian Ţânţăreanu.

„Dumnezeu mi-a dat, Dumnezeu mi-a luat", a spus Mircea Sandu. "În America, mi-au spus că nu mai am nimic", a mărturisit şi Monica Tatoiu.

Toţi au trăit drama de a se şti bolnavi de cancer, de a pune un semn de întrebare înaintea cuvântului „mâine". Miraculos, toţi trei au anunţat, în ultima săptămână, că au învins maladia.

Atât preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, cât şi miliardarul de la Corbeanca s-au tratat în Franţa, au trecut prin operaţii şi prin chinuitoarele şedinţe de chimioterapie.

În schimb, fosta şefă Oriflame, Monica Tatoiu, a şocat când a povestit că nu a luat nici măcar o pastilă, singurul tratament urmat fiind unul naturist, pe bază de produse apicole. Cert este că vieţile lor s-au schimbat.

"M-am gândit încă de la început că trebuie să «dovedesc» această boală. Cred în destin, pe drumul acela scris dinainte mergem toţi. În Franţa, la Nisa, am dat de nişte medici extraordinari. Dumnezeu mi-a dat, Dumnezeu mi-a luat, ca să zic aşa", a declarat Mircea Sandu la "Acces Direct".

Şeful FRF, diagnosticat anul trecut cu cancer la rect şi ficat a recunoscut însă că fără bani n-ar fi scăpat de boală. "Foarte greu aş fi reuşit să scap de cancer dacă nu aveam bani!", a mai spus oficialul la Antena 1.

Ţânţăreanu s-a tratat în Franţa şi în România

Lupta miliardarului de la Corbeanca a durat 11 luni. Cristian Ţânţăreanu a fost anunţat de medicii franzei, la cel mai recent control, că a învins cancerul de colon. Luna trecută, el a terminat chinuitorul tratament cu citostatice şi a mers la medicii francezi, care l-au operat de cancer la colon în luna noiembrie anul trecut, pentru a vedea rezultatele.

"Sunt foarte mulţumit. A fost greu cu citostaticele, dar până la urmă am învins. Acum mă simt în formă şi a început să-mi crească şi părul", ne-a declarat miliardarul, care s-a tratat atât în Franţa, cât şi în România.

Citeşte şi

Ţânţăreanu: «M-am vindecat. Plec în vacanţă în munţi!»

Monica Tatoiu spune că a folosit o reţetă-miracol

Femeia de afaceri a fost la un pas să creadă că viaţa ei e pe sfârşite. Monica Tatoiu a aflat în urmă cu câteva luni că are cancer, iar medici din România şi Germania au sfătuit-o să facă o operaţie de înlăturare a uterului şi a colului.

La jumătatea lunii iunie, un set de analize efectuat în America îi dădea vestea cea mare: scăpase de boală. Monica Tatoiu a povestit, pentru „Happy Hour", că nu a luat nici un fel de pastilă. În schimb, a mers pe mâna unui tratament naturist, o reţetă veche, de la un călugăr.

Reţetă:

* Miere de salcâm - 1,5 kg* Polen - 300 de grame * Propolis - 150 g (se ţine în congelator şi se macină)* 20 de fiole de lăptişor de matcă (4 grame)* 250 de ml apă distilată sau ser fiziologic

Ingredientele se pun într-un borcan de sticlă. Se amestecă cu o lingură de lemn, până rezultă o pastă, care se lasă la macerat trei zile. Se ia câte o lingură de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, cu 30 de minute înainte de masă. Tratamentul se repetă la şase luni.

Citeşte şi:

Monica Tatoiu e sănătoasă tun: nu are cancer!

Monica Tatoiu dă detalii despre reţeta minune ce a vindecat-o de cancer!

Mircea Sandu, tratament de 140.000 €

Mircea Sandu (57 de ani) a fost diagnosticat cu cancer la rect şi la ficat vara trecută. Boala i-a fost descoperită la un control de rutină, iar de atunci totul s-a dat peste cap în viaţa lui. După ce diagnosticul i-a fost confirmat şi de către medicii francezi, Sandu a trecut prin două intervenţii chirurgicale complicate la o clinică din Nisa.

Tot aici a făcut şi chimioterapie, preţ de aproape 3 luni. Într-un interviu acordat săptămâna trecută pentru „Pro Sport", preşedintele FRF a povestit că ultimul control a arătat că este 100% "sănătos tun"!

Am scăpat de cancer! Ultimul control a relevat că nu mai există celule cancerigene în sânge! Există clinici în care, dacă vii cu cancer, nu eşti deja mort. Aşa este la Nisa. Doctorii specialişti de acolo îţi lasă întotdeauna speranţe, pentru că ele chiar există", a spus Sandu.

În ceea ce priveşte costurile totale ale tratamentului, el a adăugat că acestea s-au ridicat la circa 130.000-140.000 de euro."Dar ce mai contează? Într-o situaţie de genul ăsta mai contează? Plăteşti cât trebuie".

Citeşte şi

Mircea Sandu: «Fără bani, mi-ar fi fost foarte greu să înving cancerul»

Cifrele cancerului

* Anual, la nivel mondial, 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer * În România, există circa 600.000 pacienți cu cancer, cele mai frecvente forme fiind pulmonar, gastric, hepatic, esofagian, colorectal și prostatic la bărbați și cancerul de sân, pulmonar, gastric, colorectal și cervical (de col uterin) la femei. * La fiecare 16 minute, un român moare de cancer * În medie, în fiecare judeţ, există 20 de copii cu cancer.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net