Au stat şase ore "prizonieri" într-un avion şi au implorat după apă!

Ultima actualizare:

Poliţiştii, care au acordat ajutor pasagerilor, au devenit eroi în urma evenimentului. Şi asta pentru că cei 160 de pasageri au rămas fără apă, iar echipajul aeronavei a refuzat să le dea, scrie The Sun.

Potrivit martorilor, o singura sticlă de apă a fost adusă la bord şi era pentru pilot, nu pentru pasageri.

Cineva a sunat la poliţie, iar agenţii au sărit în ajutorul celor 160 de călători, blocaţi în avionul companiei Ryanair.

Poliţiştii care au împărţit sticle de apă şi ciocolate au fost aplaudaţi de pasagerii aflaţi la bord şi au fost văzuţi ca nişte eroi.

Kara McCheyne, o pasageră a avionului întârziat, a declarat că cei aflaţi la bord au fost încântaţi de gestul ofiţerilor de poliţie.

"Ne-au dat batoane de ciocolată Mars şi apă, ceea ce a fost grozav deoarece copiii plângeau de foame şi de sete", a declarat o femeie în vârstă de 37 de ani, mamă a două fete de 11 şi, respectiv, 6 ani.

"Am cerut apă pentru fetele mele, dar am fost refuzată. În timp ce pasagerii se certau, o sticlă de apă a venit pentru pilot. Cu toţii ne-am enervat pentru că el nu a vrut să o împartă cu noi", a declara Mark Wilson.

Un reprezentat al companiei aeriene a declarat că nu s-au servit băuturi răcoritoare din cauza restricţiilor legale şi nici nu putea să li se permită pasagerilor să coboare din avion deoarece acest lucru ar fi întârziat decolarea, dacă zborul era permis.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Poza de cover  Avantajele plitei pe gaz fata de modelele electrice eficienta si control Bucatarie, electrocasnice, plita incorporabila, mobilier de bucatarie, hota, accesorii jpg
image png
dafin jpg
image png
Somn - dormit - pozitie de somn FOTO Shutterstock
image png
bautura femeie jpeg
couleur potatoes 1585060 jpg
image
image