Avionul Malaysia Airlines, deturnat de un pilot experimentat? Dezvăluirile făcute de autorităţile militare

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Avionul Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines şi-a continuat zborul timp de patru ore
Avionul Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines şi-a continuat zborul timp de patru ore

Oficiali militari malaysieni sunt de părere că avionul de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, dispărut de o săptămână, ar putea să fi fost deturnat către Oceanul Indian de o persoană care cunoştea foarte bine rutele aeriene şi poziţiile radarelor, conform Mediafax.

Mişcările zborului MH370, care a dispărut în urmă cu o săptămână de pe radare după ce a părăsit ruta pe care trebuia să o urmeze, au fost provocate printr-o "acţiune deliberată", a declarat sâmbătă premierul Najib Razak, care nu a confirmat o deturnare, relatează AFP.

Sistemele de transmisie de date ale avionului de tip Boeing 777 "au fost dezactivate", a adăugat el, într-o conferinţă de presă, dar contacte prin satelit au fost relevate timp de aproximativ şase ore după dispariţia avionului de pe ecranele radarelor civile.

Ultimul mesaj transmis de echipajul avionului dispărut în Malaysia către turnul de control

Oficiali militari malaysieni sunt de părere că avionul de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, dispărut de o săptămână, ar putea să fi fost deturnat către Oceanul Indian de o persoană care cunoştea foarte bine rutele aeriene şi poziţiile radarelor.

Doar "un pilot experimentat, competent şi în activitate" ar putea să facă aşa ceva, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial militar malaysian care participă la operaţiunile de căutare efectuate într-o zonă imensă cuprinsă între Marea Chinei de Est şi Oceanul Indian.

Oficialul, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, a precizat că această ipoteză se bazează pe date înregistrate de un radar militar şi care nu au fost publicate.

Radarul a continuat să detecteze un aparat de zbor timp de mai multe ore, după ce zborul MH370 a dispărut din ecranele radarelor civile, a spus el.

Zborul MH370 a dispărut din ecranele radarelor civile după o oră de la decolare. Ultima poziţie cunoscută este undeva la jumătatea drumului, între coastele Malaysiei şi Vietnamului.

Circumstanţele dispariţiei avionului companiei Malaysia Airlines, care avea 239 de persoane la bord, rămân învăluite în mister.

Boeing 777 este unul dintre cele mai sigure avioane de pasageri din lume.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
1 pietre rinichi jpg jpeg
arcaion opel 3705545 jpg
58ec44e3 c42c 44e5 b679 10f0876fbea8 jpg
image png
cafea turceasca, foto shutterstock jpg
orzalaga stethoscope 6497490 jpg
image png
image
image