Băsescu: «Împreună, să prevenim grecizarea ţării»

Ultima actualizare:

    Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi seara reducerea salariilor, pensiilor şi subvenţiilor
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi seara reducerea salariilor, pensiilor şi subvenţiilor

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut după întâlnirea cu sindicatele că programul de reducere a cheltuielilor bugetare discutat de Executiv cu Fondul Monetar Internaţional are rolul de a preveni "grecizarea" ţării.

De asemenea, preşedintele a precizat că fără acest plan de restructurări şi reduceri de venituri pentru bugetari şi pensionari România ar fi fost obligată să angajeze un nou credit la începutul anului viitor.

"Ar fi nedrept dacă cineva vreodată ar acuza FMI de acest program. programul care este în că în curs de negocieri este un program al Guvernului României. Dacă populoaţia va fi nemulţumită, dacă programul va fi un eşec nu fondul va fi responsabil, ci instituţiile statului român, de la preşedinte la cea mai instituţie a statului, şi în primul rând Guvernul pentru că el îl va pune în practică", aşa şi-a început şeful statului declaraţia după întâlnirea cu sindicatele de la Cotroceni.

Datorii de miliarde de euro

"În acest an, urmare a datoriilor pe care România le-a contractat în 2007, 2008 şi parte a anului 2009, avem de plată 10,007 miliarde euro. Astfel, în trimestrul 1 am plătit 260 de milioane euro, în trimestrul doi avem de plătit 2,227 miliarde euro, în trimestrul trei 3,16 mild euro, iar în trimestrul patru 2,5 miliarde euro", a declarat şeful statului.

"Dobânzile sunt peste 1,8 miliarde euro, ceea ce înseamnă de două ori tranşa următoare de la FMI. Din acest motiv am considerat că trebuie să adoptăm o reducere a îndatorării noastre", a adăugat acesta.

"Dacă nu se luau aceste măsuri, anul viitor trebuia să angajăm un nou credit, poate nu de 20 de miliarde de euro, ci de 30 de miliarde de euro. Am fi amanetat de tot viitorul acestei ţări", a declarat Băsescu.

Băsescu cere un răgaz de 6 luni

"Următoarele şase luni trebuie să fie o perioadă de realism atât din partea guvernului, cât şi din partea sindicatelor. (...) Cred că nu mai trebuie să trăim cu iluzii", a declarat preşedintele.

Potrivit şefului statului, la discuţiile de la Cotroceni cu sindicatele "s-a decis crearea unui grup de analiză, pentru găsirea unor soluţii de a cheltui mai bine şi mai eficient începând de la 1 ianuarie 2011".

"Împreună să prevenim grecizarea ţării. Dacă angajăm un nou credit vom ajunge în situaţia Greciei. Împreună putem găsi soluţii pentru ca 2011 să fie un an în care instituţiile statului să funcţioneze altfel, mai ieftin, mai eficient", a adăugat şeful statului.

Sectorul privat a plătit deja preţul crizei prin restructurări.

Preşedintele îşi donează salariul

"Sunt dispus să virez salariul într-un fond de solidaritate. Cred că avem nevoie de solidaritate pentru a nu împinge ţară într-o situaţie ca în Grecia", a mai spus Băsescu.

De asemenea, preşedintele a precizat că varianta de creştere a fiscalităţii, varinantă discutată iniţial cu delegaţia CE şi FMI, "frânează creşterea şi ne împinge să luăm credite cât mai mari. Dacă aplicăm programul de reduceri România va trece pe creştere economică".

"Sectorul privat a plătit deja preţul crizei prin restructurări. Ce garanţii avem că dacă am creşte taxele pe companii, dacă am creşte TVA, dacă am creşte cota unică am avea încasări mai mari la bugetul de stat?! Văzând cu câtă greutate plătesc datoriile către stat cred că sunt la limita supravieţuirii cele care au scăpat", a declarat şeful statului.

Subvenţiile, sub lupa Guvernului

"Două subvenţii nu vor fi atinse: ajutorul pentru persoanele cu handicap şi cele pentru copii. Restul sunt subiect de analiză: scădere sau chiar anulare", a adăugat preşedintele.

Băsescu nu este de acord cu reducerea diferenţiată a salariilor pentru încadrarea în reducerea anvelopei salariale cu 25%. De asemenea, acesta a precizat că, din câte cunoaşte, a încetat transferarea celor 0,5 la pilonul 2, astfel diminuarea pensiilor cu 15% a pensiilor este cu acest 0,5 luat în calcul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net