Bianca Drăguşanu, jignită de un jurnalist în club. Ce a încercat să facă bărbatul

Bianca Drăguşanu, jignită de un jurnalist în club. Ce a încercat să facă bărbatul

Ultima actualizare:

Invitată pentru o prezentare de modă de inspiraţie orientală în clubul Princess din Regie, Bianca a fost solicitată la final pentru obişnuitele interviuri cu reprezentanţii televiziunilor şi al publicaţiilor mondene.

Potrivit martorilor, unul dintre reporteri i-a cerut Biancăi să-şi măsoare talia şi să o compare cu a altei fete, ce îl însoţea pe respectivul jurnalist.

Fosta asistentă a lui Capatos s-a simţit jignită şi i-a anunţat pe cei prezenţi că nu mai stă de vorbă cu nimeni şi că se simte obligată să plece din club.

"Bianca a fost supărată pe situaţia respectivă şi, chiar dacă zâmbea, era clar deranjată. Nici n-a mai aşteptat că primească banii pentru prezentare, aşa că Oana Craioveanu, colega mea, a trebuit să fugă până la ea la maşină să-i înmâneze onorariul", ne-a declarat  Adrian Pescariu, din partea PR-ului clubului.

Petrecerea în Princess continuă şi în acest weekend. Vineri seară, Ruby va încinge atmosfera, iar sâmbătă va fi rândul lui Connect-R să susţină un recital.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tesla masina zburatoare jpg
850112258 2189551288609516 8753990454671741339 n jpg
vedere panoramica iarna masivul postavaru shutterstock 637472167 jpg
casino oline jpg
juramant militar boboc (1) png
urs jpg
anaf png
transfagarasan nins FOTO Facebook  DRDP Brasov jpg
image
image