Boc: Impozitul minim va fi eliminat începând din această toamnă

Ultima actualizare:

"Menţinerea cotei unice de 16% a fost şi se menţine obiectivul Guvernului", a spus premierul. Acesta a adăugat că scopul Executivului este să facă statul să consume cât produce.Executivul a anunţat încă de anul trecut, inclusiv în cadrul negocierilor cu FMI, că menţinerea TVA la 19% şi a cotei unice la 16% sunt obiective "de nenegociat". Cu toate acestea, presat de reducerea cheltuielilor publice şi de decizia Curţii Constituţionale care a anulat reducerea pensiilor cu 15%, Boc a declarat că autorităţile au fost obligate, ca soluţie de urgenţă, să majoreze cota TVA, informează Adevărul.

Boc a făcut referire la impozitarea progresivă, precizând că acesta nu ar fi o măsură potrivită în acest moment.

"Cota unică de 16% va fi menţinută. Vă spun sincer, impozitarea progresivă nu aduce ceea ce cred unii, că poate aduce mai mult la bugetul de stat. Am avut cotă progresivă în România şi ponderea veniturilor în PIB tot 30-31% a fost, fără un surplus. În 2005, cu introducerea cotei unice, a crescut ponderea veniturilor pe această componentă, deci nu avem motive să spunem că ar trebui eliminată cota, fiind şi un semn de stabilitate şi coerenţă a activităţii economice", a spus Emil Boc.

Premierul a motivat decizia de menţinere a cotei unice spunând că nivelul de 16% este un semn de stabilitate şi de coerenţă pentru mediul de afaceri.

"Impozitarea progresivă nu aduce cea ce cred unii, adică mai mulţi bani la bugetul de stat. Asta s-a demonstrat şi în trecut", a precizat premierul, prezent la lansarea "Cartei Albe a IMM-urilor din România 2010".

La rândul său, ministrul Economiei Adriean Videanu, a precizat că data de la care se va elimina acest impozit va fi 1 octombrie sau 1 noiembrie, decizia finală urmând a fi luată de Ministerul de Finanţe. "Cota progresivă nu are niciun fel de valenţă economică (...). Când avem peste 30% economie subterană şi autoconsum, introducerea unei asemenea măsuri va omorâ salariile mari care au ieşit în economia fiscalizată, fără a ajuta salariile mici", a subliniat Videanu.

Potrivit declaraţiilor oficiale ale reprezentanţilor Ministerului de Finanţe, eliminarea impozitului minim va implica introducerea impozitului forfetar, oficialii din Finanţe lucrând în acest moment la normele lui de aplicare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net