Bodo de la Proconsul: «Îmi doresc doi-trei pitici care să ne umple casa»

Bodo de la Proconsul: «Îmi doresc doi-trei pitici care să ne umple casa»

Ultima actualizare:

Acesta a acordat un interviu pentru „Jurnalul pentru copii" de la Digi24  şi a mărturisit că îşi doreşte din tot sufletul lui să devină tată din nou şi să aibă nişte "pitici" care să-i facă viaţa mai fericită.

„Îmi plac enorm de mult copiii! Nici nu ai idee cât de mult îmi plac... Eu am un băiat mare, care trăieşte în SUA, în Portland - Oregon şi care are 24 de ani. Şi cu siguranţă că împreună cu soţia mea vrem să mai avem unul, doi, trei pitici care să ne înveselească casa", a declarat artistul.

Bodo a dezvăluit că şi-a dorit încă de mic să fie cântăreţ şi că mama lui a fost cea care i-a insuflat această pasiune pentru muzică.

„De când conştientizez eu, ţin minte că mama obişnuia să mă pună să cânt înainte să adormim...Ea cânta şi eu trebuia să fiu vocea a doua. Şi asta mă liniştea mereu, dovadă că adormeam foarte repede. Dar m-a şi făcut să exersez cântatul, de la o vârstă foarte mică... trei ani", a povestit acesta.

Cântăreţul a povestit şi cui a dat primul autograf din viaţa lui. „Unei domnişoare care avea opt ani, undeva la Buzău şi care s-a declarat cel mai vechi fan al nostru... cu toate că formaţia era doar de un an sau doi...Şi a zis - eu sunt cel mai vechi fan Proconsul, am opt ani şi aş vrea să îmi daţi un autograf. Şi m-am bucurat foarte mult să dau autograf unei domnişoare de opt ani", şi-a amintit artistul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
prosoape la spalat foto shutterstock png
perdele shutterstock1 jpeg
ratonul care cere ajutor jpg
image png
Patrick André de Hillerin jpg
calendar ortodox 2022 05 octombrie Sfânta Muceniță Haritina Constantinopol  985   miniatură din Menologhionul lui Vasile al II lea Vatican Library  Roma jpg
sub apă jpg
image png
image
image