Brazilianul Rică, din Sao Paulo la Urziceni

Ultima actualizare:

    Ricardo Gomez Vilana a mai lăsat din distracţii pentru a se dedica fotbalului
Ricardo Gomez Vilana a mai lăsat din distracţii pentru a se dedica fotbalului

Îl cheamă Ricardo Gomez Vilana, are 28 de ani, e campion al României şi considerat unul dintre cei mai buni închizători din Liga I. Povestea fotbalistului născut la São Paulo e tipic braziliană.

Familie numeroasă, dragoste de fotbal, perspective zero în campionatul brazilian, unde fotbaliştii apar pe bandă rulantă.

Ricardo a jucat la Associação Portuguesa Santista din São Paulo, o formaţie din liga a patra braziliană, de cunde, atras de mirajul fotbalului European a plecat în Elveţia.

Nici aici n-a prins vreo echipă de top jucând la AC Malcantone Agno, liga a doua, echipă care între timp a fuzionat cu AC Lugano.

Şansa lui Ricardo Gomez s-a numit cumnatul acestuia, Leandro, care în 2006, tocmai poposise la Urziceni, de la FC Sion. Acesta vorbea săptămânal cu Ricardo şi îi povestea cum e în România. Aflat într-un moment mort al carierei, Ricardo a solicitat să dea probe de joc la echipa antrenată atunci de Costel Orac.

Cum Urziceniul nu avea atunci visuri europene, Ricardo a fost primit, a confirmat şi a semnat un contract pe doi ani, pentru care primea 25.000 de euro de la echipa ialomiţeană. Brazilianul a debutat în Liga I la 10 septembrie 2006, însă nimeni nu aştepta ca peste trei ani el să să fie jucător de bază al Unirii Urziceni, campioana României şi participant în Liga Campionilor.

Pentru că nu avusese niciodată continuitate în pregătire, Ricardo s-a accidentat destul de repede şi venirea lui Dan Petrescu la echipă l-a găsit "rupt".

Şi fizic dar şi de realitate. Habar nu avea că "Burscucul" e un antrenor super exigent, care ţine mult la disciplină şi din acest motiv în vara lui 2007, după ce şi-a revenit de pe urma accidentării s-a prezentat la reunirea lotului după modelul brazilian.

Adică, întârziind mai bine de două săptămâni. Iniţial, Petrescu a vrut să-l dea afară, dar s-a răzgândit şi i-a dat o şansă luându-l în cantonament în Austria.

Acolo, Ricardo a "mâncat pâmântul", aşa cum îi place lui Dan Petrescu şi de atunci nimeni şi nimic nu l-a mai mişcat de la echipă.

Totuşi, pe parcursul sezoanelor care au urmat, tehnicianul Unirii a trebuit să ducă muncă de lămurire cu brazilianul pentru ca acesta să înţeleagă că fotbalul nu e o glumă şi că mersul la discotecă se potriveşte mai degrabă petrecăreţilor decât fotbaliştilor.

Locuieşte în Piaţa Obor şi a învăţat româneşte

După trei ani de stat în România, Ricardo Gomez sau "Rică", cum îi spun colegii, se consideră adaptat perfect vieţii de la noi. Are 60 de meciuri în Liga 1, unde a reuşit 3 goluri şi în vară a semnat un nou contract cu echipa campioană primind şi un salariu corespunzător, în jur de 100.000 de euro.

Ricardo stă într-un apartament din zona Pieţei Obor, conduce un Chevrolet Aveo, vorbeşte destul de bine limba. E sincer şi recunoaşte că-i place în continuare să mai meargă din când în când şi în discotecă.

De curând însă şi-a adus familia în România, soţia şi cei doi copii, o fată şi un băiat, urmând a sta cu el până la finalul turului când toţi vor pleca în Brazilia.

Cumnatul Leandro prezintă moda

După ce s-a despărţit de Unirea Urziceni, în returul sezonului 2006-2007, cumnatul lui Ricardo, Alex Leandro, s-a transferat la Dinamo II, însă nici acolo nu a făcut prea mulţi purici.

În schimb, Leandro, care spune că e prieten la cataramă cu Robinho şi Diego, i-a atras atenţia creatorului de modă Ştefan Muscă şi a acceptat să-i poarte creaţiile.

În acest moment, Leandro se află în aceeaşi situaţie în care se găsea cumnatul său în 2006, fiind liber de contract. În vară şi-a încercat norocul la Alba Iulia, iar acum se pregăteşte cu Farul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net