Care sunt cei mai buni fotbalişti ai Mondialelor de până acum?

Ultima actualizare:

În primul unsprezece al grupelor sunt doi brazilieni, doi argentinieni, doi germani şi câte un fotbalist din Uruguay, Portugalia, SUA, Spania şi Slovacia. Echipa alcătuită de jurnaliştii spanioli joacă în formula 4-3-3.

"S-a terminat prima fază a Campionatului Mondial şi este un bun moment pentru a semnala marii câştigători de până acum ai turneului sudafrican. Nici un jucător nu s-a remarcat însă până acum într-atât de mult pentru a putea fi numit "starul competiţiei", dar sunt mulţi totuşi care au ieşit cât de cât în evidenţă", scriu ziariştii iberici.

Vezi pe adevarul.es care sunt cei mai buni mijlocaşi şi cei mai buni atacanţi ai "DREAM TEAM"-ului fazei grupelor

Portar:

Julio Cesar (Brazilia)Nu este campionatul portarilor, nici pe departe. S-au văzut gafe monumentale, puse pe seama mingii Jabulani şi "cerberi" care au strălucit într-o partidă au greşit grav în alta. De la aceste premise plecând, cel care a fost cel mai bun goalkeeper până acuum este campionul european cu Inter, Julio Cesar, portarul Braziliei. Este sobru, dă senzaţia de siguranţă şi în faţa Portugaliei şi-a salvat echipa în mai multe momente cheie.

Fundaşi:

Maicon (Brazilia)Meciul extraordinar făcut în debutul grupei, contra Coreei de Nord îl fac să merite titlul de cel mai bun fundaş dreapta. În plus, în celelalte două meciuri ale Braziliei şi-a arătat forţa şi excelenta viteză pe flanc, ajungând deseori în careul advers.

Lugano (Uruguay)Stoperul uruguayan este liderul defensivei "celeste", care nu a încasat nici un gol în acest turneu, până acum. Experienţa şi forţa sa, vitale într-o echipă a Urguayului care promite.

Heinze (Argentina)Criticile pe care şi le-a "auzit" Maradona pentru că îl păstrază pe cel poreclit "Gringo" ca titular au fost neîntemeiate. Pentru fundaşul lui Manchester au fost chiar un imbold în plus să răspundă printr-un joc impecabil în apărare şi un gol al victoriei marcat contra Nigeriei.

Fabio Coentrao (Portugalia)Una din surprizele acestui Mondial. S-a adaptat perfect la poziţia de fundaş stânga, rezolvând una din problemele selecţionatei lusitane. Raidurile sale pe bandă au adus mult pericol în apărările adverse, iar în propria defensivă nu a greşit deloc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net