Carmen Harra: Marele cutremur vine spre toamnă, iar 2012 nu e sfârşitul lumii

Ultima actualizare:

    Carmen Harra
Carmen Harra

Anul 2010 este anul în care vom vedea cutremure peste tot în lume, chiar şi în părţi în care astfel de fenomene nu au avut loc, iar 2012 nu este sfârşitul lumii, în viziunea prezicătoarei Carmen Harra.

"Este o reacţie în lanţ. Inevitabil va fi şi un cutremur în România, anul ăsta, mai mare decât cel din 1977, dar nu va produce, nici pe departe, tragedia pe care a produs-o cel de atunci.

Cutremurul nu va fi chiar acum, ci cândva la sfârşitul verii acesteia, spre toamnă. Vă anunţ eu când o să fie. Nu vreau să-mi iau titlu de mare prezicător, dar sunt nişte realităţi pe care nu putem să le contestăm", a spus Carmen Harra la emisiunea "Happy Hour".

De asemenea, vizionara a explicat că, începând cu anul 2012, vor exista mai multe schimbări, dar că nu se va sfârşi lumea.

"Este şi o semnificaţie psihologică, pentru ca omenirea să realizeze că este ceva de făcut, că e timpul să încetăm cu răutăţile, cu a judeca totul după conturile bancare.

Singurul lucru care va marca 2012 este reîntoarcerea la natură. Sateliţii din jurul pământului vor fi afectaţi de intrarea în acest gol al galaxiei noastre şi s-ar putea să vă treziţi fără conturi bancare. E totul programat să se întâmple aşa, pentru a se ieşi din acest sistem economic care nu are viitor.

2012 nu evită pe nimeni, dar nu e sfârşitul lumii. Mai durează încă poate 100 de ani. 2012 este începutul unei ere. E sfârşitul a 5.000 de ani în anul cosmic, care are 26.000 de ani. Începe o eră numită "Era de Aur" în care noi nu putem avansa aşa cum suntem acum, la acest nivel mental.

Unii vor trece de 2012, unii nu - sunt cei care vor rămâne la convingerea că banii şi conturile bancare pot conduce lumea, cei răi, cei egoişti.

După 2012 se va trece într-o eră de tranziţie până în 2033. În această eră descoperirile în sistemul medical vor fi incredibile. Boli ca şi cancerul sau afecţiuni ale sistemului imunitar se vor trata la nivel celular, nu vor mai exista. Nu vom mai fi limitaţi la boli de genul ăsta", a mai spus Carmen Harra, la "Happy Hour".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net