Cathedral Plaza, zguduită de clopotele catolicilor

Ultima actualizare:

Clopotele Catedralei Romano-Catolice Sfântul Iosif din centrul Capitalei au început să bată fără oprire de ieri-dimineaţă până ieri-seară la ora 18.00, când, un echipaj de poliţie a venit şi le-a promis reprezentanţilor Arhiepiscopiei că vor veni astăzi să verifice dacă lucrările pe şantierul Cathedral Plaza se desfăşoară în condiţii normale.

La concurenţă cu zgomotul produs de utilajele folosite de muncitori pentru finalizarea turnului de 19 etaje, Cathedral Plaza, ridicat perete în perete cu lăcaşul de cult, sunetele i-au disperat pe vecini. Reprezentanţii romano-catolicilor le dau însă o veste proastă atât locuitorilor din zona centrală, cât şi celor din alte 13 cartiere.

„În acest fel cerem să se oprească ridicarea clădirii vecine. Deja o cornişă de la acoperişul catedralei a căzut. În plus, cad şuruburi şi alte materiale de construcţie care sparg acoperişul şi plouă în biserică“, a argumentat preotul Ieronim Iacob, reprezentant al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti.

Constructorul continuă lucrările

Cei mai afectaţi de zgomotul produs nu au fost nici muncitorii care lucrau la înălţarea colosului de peste 70 de metri, nici beneficiarul proiectului Cathedral Plaza, firma Millenium Building Development, ci bucureştenii care treceau prin zonă. Mulţi dintre ei erau convinşi că este vorba despre vreo sărbătoare religioasă.

„Este o formă de protest inadecvată. Clopotul se trage când trebuie, nu ar trebui folosit ca instrument de protest“, a spus indignat un trecător. Lângă lăcaşul de cult romano-catolic se găsesc două instituţii de învăţământ, Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ şi Universitatea Naţională de Arte.

Aseară, la ora 18.00, s-au oprit clopotele  după ce un echipaj de poliţie a venit la catedrală şi a anunţat că se va cerceta modul în care se desfăşoară lucrările pe şantier.

Protestul se extinde astăzi

Astăzi, locuitorii Capitalei vor fi din nou asurziţi de zgomotul clopotelor tuturor celor 14 biserici romano-catolice. Arhiepiscopia a decis să extindă acţiunea pe care a început-o ieri, până când vor fi oprite lucrările la turnul de alături. „În mod excepţional se face acest lucru în cazurile de pericol, aşa cum este nepăsarea autorităţilor în ce priveşte Cathedral Plaza.

Lor le-a expirat autorizaţia de construcţie“, a declarat Ieronim Iacob. El a adăugat că clopotele vor continua să bată până când autorităţile vor lua măsuri. Arhiepiscopia intenţionează să bată clopotele la toate bisericile romano-catolice de la Tulcea până la Drobeta-Turnu Severin.

Compania de dezvoltare imobiliară Willbrook, dezvoltatorul proiectului Cathedral Plaza, susţine că lucrările nu vor fi oprite, deoarece sunt executate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Turn cu aprobare de la arhiepiscop

În anul 1999, capul Bisericii Romano-Catolice, arhiepiscopul Ioan Robu, şi-a dat acordul de principiu pentru înălţarea turnului de 19 etaje lângă Catedrala Sfântul  Iosif. Biserica şi-a retras acordul după doi ani, când au existat suspiciuni cu privire la nişte pretenţii materiale pe care Robu le-ar fi avut de la beneficiarul proiectului.

Ioan Robu a mărturisit într-un interviu pentru „Adevărul” că era convins că şi-a dat acordul crezând că nu va fi aprobată ridicarea turnului de la Comisia de Cultură.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Iulia Vântur a făcut show ca la Bollywood la spectacolul aniversar Forever Loredana   Instagram jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
pod china jpg
frica FOTO arhivă Adevărul
cafea jpg
orase din romania png
brain teaser spot the hidden cat jpg
care ingrasa mai mult, mamaliga sau painea jpg
terci ovaz istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net