Ce s-a întâmplat cu Ada-Kaleh, cetatea mutată pe Insula Șimian

Insula Șimian de pe Dunăre păstrează astăzi ecoul unui proiect istoric ieșit din comun: mutarea cetății Ada-Kaleh în urma construcției Sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier I. În anii ’60, peste 20.000 de muncitori au lucrat la realizarea hidrocentralei, a barajului și a lacului de acumulare, care au schimbat radical cursul Dunării și au amenințat cu dispariția întregii insule Ada-Kaleh, locuită de peste o sută de familii de origine turcă.

Insula Șimian de pe Dunăre păstrează astăzi ecoul unui proiect istoric ieșit din comun
Insula Șimian de pe Dunăre păstrează astăzi ecoul unui proiect istoric ieșit din comun

Creșterea nivelului apei cu 30–40 de metri a făcut necesară relocarea unor întregi așezări și monumente istorice. Locuitorii din Orșova și satele de pe malul stâng au fost strămutați, iar drumurile și căile ferate ridicate peste nivelul lacului.

Academicianul Constantin Nicolaescu-Plopșor, coordonator al proiectului, a explicat importanța protejării patrimoniului:

Pe malul nostru s-a propus să fie strămutate, în întregime sau parțial, cetatea și casa lui Regep Aga, fost pașă al insulei Ada-Kaleh, de origine turcă, casa eroului clasei muncitoare Ștefan Plavăț din Eșelnița, cetatea de la Drenkov, cunoscută încă de pe vremea lui Iancu de Hunedoara, picturile din biserica ortodoxă română din Berzasca, precum și câteva monumente de arhitectură țărănească — sălașe, case, mori, vălaie. Vor fi protejate ruinele mănăstirii Vodița, turnurile de piatră de la Tricule și cetatea de pe insula Banului, din fața barajului, în vreme ce unele monumente istorice vor fi strămutate mai sus pe mal, în dreptul localităților respective.”

Astfel, Insula Șimian, cu o suprafață de aproximativ 50 de hectare, urma să devină „noul Ada-Kaleh”, păstrând cetatea Vauban, moscheea, cimitirul și flora caracteristică insulei originale, inclusiv smochini, trandafiri pentru dulceață și castani.

Insula Șimian a fost folosită în construcția podului antic de la Drobeta

image

Săpăturile arheologice au descoperit urme de locuire din epoca Culturii Sălcuța și a Culturii Coțofeni, morminte de incinerație și înhumație, dar și tezaure monetare de origine celtică și urme ale unei așezări hallstattiene. Istoricii mai arată că Insula Șimian a fost folosită în construcția podului antic de la Drobeta, unul dintre marile proiecte ale împăratului Traian:

Cu ajutorul unui dig puternic, Apollodor a avut posibilitatea să devieze pe acest braț cea mai mare parte din debitul apei fluviului de pe albia principală a Dunării. Prin alte canale de deviere s-a folosit, de asemenea, și de existența unui puternic banc de nisip (o prelungire a insulei Șimian), care apare și azi în timpul scăderii nivelului apei”, explica arheologul Dumitru Tudor.

În anii ’60–’70, zidurile cetății și mai multe case turcești au fost reconstruite pe Insula Șimian, utilizând planșele originale și fundațiile descoperite de arheologi. Presa vremii nota:

Pitorescul Ada-Kaleh renaște pe insula Șimian — reconstituit fidel, de la catacombe până la semețele turnuri ale minaretelor. Chiar și trandafirii renumitelor parfumuri și dulcețuri încep să-și deschidă bobocii în aval.”

Planul insulei includea și ansambluri economice pentru turism: ateliere de artizanat, cafenele, bazar și locuințe pentru strămutări ulterioare. Vegetația mediteraneană, cu smochini, roșcovii și oleandri, a fost reintrodusă pentru a recrea atmosfera originală a Ada-Kaleh.

Insula a fost reintrodusă în circuitul turistic

image

După 1990, proiectul a fost abandonat, iar insula a rămas izolată. În vara lui 2025, Insula Șimian a fost reintegrată simbolic în turism prin traseul Via Transilvanica. Pagina oficială menționează:

Cu ajutorul autorităților din județul Mehedinți, cu implicarea partenerilor de la Asociația Front la Dunăre, ne propunem să redăm acest loc lumii. În următoarea perioadă vom lucra împreună la un ghid și un program de vizitare, pentru ca localnicii, reprezentanții comunității turce, dar și drumeții care vor străbate Via Transilvanica integral să beneficieze de toată această experiență, iar borna plasată pe insula Șimian să fie accesibilă”.

Citește articolul integral AICI.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Pensie - teapa online - frauda bancara - pensionar - telefon - card FOTO shutterstock
jti adobestock jpg
padure jpg
aur pixabay jpg
camera foto pexels jpeg
cocos istock jpg
Cele mai populare destinații turistice în 2025 potrivit TripAdvisor Colaj TripAdvisor
lingouri aur profimedia jpg
image
image