Chişinău: Uraniu de 9 milioane de euro, descoperit în garajul unui traficant

Ultima actualizare:

Potrivit France 24, poliţia din Chişinău a confiscat 1,8 kilograme de uraniu şi a arestat mai multe persoane în urma unei acţiuni demarate marţi, 24 august.

"Grupul de infractori plănuia să vândă materialul radioactiv pe piaţa neagră. Valoarea totală care ar fi putut fi obţinută este de 9 milioane de euro" a declarat Igor Volnitchii, un reprezentant al guvernului, potrivit sursei citate.

Acesta din urmă a mai spus că au fost arestate trei persoane, dintre care două sunt foste cadre din interiorul poliţiei. Uraniul a fost găsit în garajul unuia dintre foştii poliţişti.

Suspecţii au fost reţinuţi după ce au fost filaţi timp de o lună. "Acest material radioactiv poate fi folosit la confecţionarea bombelor. Uraniu-238 era păstrat în garajul unui fost poliţist. Ei intenţionau să vândă cantitatea de uraniu unor persoane din ţări cu risc sporit", a menţionat şeful Direcţiei Investigare a Fraudelor din cadrul Ministerului de Interne, Oleg Puţuntică.

Autorităţile au anunţat că Uraniu-238 nu emana radiaţii care să-i fi pus în pericol pe cei care-l transportau. Dacă însă substanţa ar fi îmbogăţită cu izotopi - materialul radioactiv ar fi devenit extrem de periculos.

Totodată, autorităţile moldovene susţin că în baza testelor care se efectuează în Germania, vor afla ţara de provenienţă a materialului radioactiv.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
7a2a45b4 6d83 4b1d 82f9 b4f245118257 jpg
723230255 122135843853046265 8420252753971345451 n jpg
dieta mediteraneeana FOTO VPA com au jpg
image png
733195394 952963984467352 6162207222506302891 n jfif
tracy kiss instagram jpg
incendiu metrou universitate jpg
atac monaco profimedia jpg
image
image