Chivu, afectat de lovitura la cap
Cristi Chivu a câştigat cu Inter primul trofeu al sezonului, însă performanţa a fost umbrită de un gest necugetat al căpitanului naţionalei României, care i-a insultat pe suporterii adverşi.
Operaţia la cap suferită la începutul anului pare să-l fi "transformat" pe fundaşul român. Fire cerebrală, Chivu era recunoscut până acum pentru calmul său, atât pe terenul de joc, cât şi în afara lui.
Ultimele luni ne-au arătat însă o atitudine schimbată a lui Cristi, una mult mai impulsivă. Dovada: meciul de miercuri cu AS Roma din finala Cupei Italiei, câştigată de "nerazzuri" cu 1-0.
"Chivu a făcut un gest obscen, ducându-şi mâinile în zona inghinală, pentru a răspunde insultelor primite de la suporterii Romei (n.r.: echipă pentru care a evoluat în perioada 2003-2007)", a remarcat presa italiană.
Mai mult, la final, fundaşul lui Inter s-a îndreptat către una dintre tribune, făcând un alt gest vulgar, cu degetele mijlocii ale ambelor mâini, şi i-a luat la ţintă pe spectatori cu o sticlă aruncată pe teren. „Urât!", a reacţionat Luca Toni, unul dintre jucătorii care erau de faţă în acel moment.
„Războiul" dintre Chivu şi AS Roma a început cu ocazia meciului de campionat din luna martie, când românul, abia revenit după accidentarea la cap, a fost provocat non-stop de fani şi de adversari, care trimiteau special baloane înalte pe partea lui Chivu pentru a profita de reticenţa românului de a lovi mingea cu capul din cauza recentei operaţii. Eliberat de tensiunea meciului, Chivu s-a bucurat la fel de „necontrolat", fiind un adevărat „director de orchestră", aşa cum a scris site-ul clubului Internazionale Milano.
Momentul în care Chivu aruncă cu sticla în suporterii Romei
Cristi şi-a făcut de cap în faţa colegilor, la finalul meciului
Mourinho: «Nu am văzut nimic!»
Solicitat să comenteze comportamentul nesportiv al lui Cristi Chivu, Jose Mourinho, tehnicianul lui Inter, a trecut totul sub tăcere.
„Nu pot să comentez, pentru că n-am văzut nimic!", a afirmat „The Special One". Există însă posibilitatea ca, pe baza probelor video, fundaşul român să primească o sancţiune sau o suspendare din partea federaţiei italiene.
Apoi, pentru a devia atenţia de la gesturile făcute de Chivu, Mourinho a preferat să acuze faultul la Balotelli după care Francesco Totti a fost eliminat de pe teren.
„A fost o partidă dură, agresivă, tipică pentru o finală. Cartonaşul roşu primit de Totti nu poate fi contestat", a spus antrenorul portughez.
Vine revanşa cu Chievo!
Pentru Cristi Chivu urmează o altă partidă „specială”: duminică, în penultima etapă din Serie A, pe teren propriu contra lui Chievo. Prilej de „revanşă” pentru Chivu, care a suferit fractura la cap în meciul tur dintre cele două echipe, disputat la Verona la 6 ianuarie, în urma unui contact aerian cu atacantul Pellissier.
Mai citeşte:
Chivu a câştigat Cupa Italiei!
Chivu a «lucrat» la un copil după operaţia la cap