Computex 2010 îşi deschide porţile

Ultima actualizare:

    Computex Taipei
Computex Taipei

Computex 2010, cel mai mare târg de electronice organizat pe continentul asiatic, se va desfășura între 1 și 5 iunie, în Taipei, Taiwan.

Târgul, al doilea ca mărime din lume, după CeBit, Germania, a ajuns la cea de-a 30-a ediţie, prima având loc în 1981 ca un eveniment dedicat afaceriştilor mici şi mijlocii din Taiwan.

Reprezintă, în acelaşi timp, expoziţia cu cel mai mare număr de vizitatori, în jur de 120.000, dintre care 35.000 cumpărători internaţionali, şi cea mai mare expoziţie de export a Taiwan-ului.

Conform organizatorilor, Taiwan External Trade Development Council (TAITRA) şi Taipei Computer Association (TCA), cifrele par să se menţină constante prin raport cu ultimele două ediţii, spre deosebire de concurenţii din Europa şi SUA (CeBit, respectiv CES), care au suferit o uşoară scădere a vizitatorilor în ultimii ani.

În cadrul Computex 2010 şi-au anunţat participarea o serie de jucători importanţi de pe piaţa IT&C, precum Intel, AMD, MSI, Microsoft, Acer, Broadcom, Fujitsu sau nVIDIA.

Atât Asus cât şi Acer au "scăpat" până acum câte ceva despre produsele pe care le vor lansa în cadrul târgului, de la mult aşteptata tabletă PC Asus - Eee Pad (rivala iPad), până la laptop-uri cu memorii DDR3, cum este cazul lui Acer Aspire One 533.

Sursa: Engadget via Computex Taipei

Mai citește:

Cele mai tari noutăţi de la CES 2010 - VIDEO

Chipset-urile inovatoare Nvidia ION 2, lansate la CeBIT 2010

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net