Corespondenţă CM: Kuzmanovici a întins mâna Ghanei - FOTO/VIDEO
Pretoria, una dintre cele trei capitale ale Africii de Sud, a intrat duminică sub ocupaţie ghaneză. Suporterii sârbi nu au ţinut însă cont de asta. Au luat-o de dimineaţă cu berea şi nu aşteaptă decât să sugrume „bestia neagră", aşa cum e catalogată naţionala Ghanei. „Le dăm trei", urlă un fan încălzit.
La stadion, cei circa 3000 de plavi fac concurenţă cu succes celor câteva zeci de mii de vuvuzele. Berea şi patriotismul îşi spun cuvântul. Ce se întâmplă în teren le mai taie însă din euforie. Pantsil e mai tare pe picioare şi mai iute decât Maftei în faţa lui Jovanovici, iar cuplul de fundaşi centrali Vorsah-Mensah îi anulează perfect pe Pantelici şi Zigici.
Mi-aduc aminte că Rădoi şi Chivu au fost din alt film la Belgrad. Apărarea este însă singurul compartiment în care ghanezii s-au dovedit mai buni ca noi.
Pe atac dormitează. Dar nici Serbia nu mai joacă la fel. Trec 36 de minute ca să vedem primul lor corner. Până atunci, Pantelici şi Annan au încercat poarta în primele trei minute, apoi tăcere. Pe teren, pentru că în tribune zgomotul devine din ce în ce mai greu de suportat.
Ocaziile s-au succedat la intervale destul de mari de timp, astfel că ratările lui Pantelici, Zigici sau Kolarov, de-o parte, şi cele ale lui Asamoah şi Boateng de cealaltă, cresc puţin nivelul adrenalinei. Lukovici ia două galbene în 20 de minute şi este trimis la cabine de argentinianul Baldassi, iar Antici se vede nevoit să facă o schimbare defensivă şi îl trimite în luptă pe Subotici, în locul lui Jovanovici.
Acel 3-0 de lângă stadion pare un vis îndepărtat pentru Serbia, care mai găseşte totuşi breşe în apărarea ghanezilor, dar imprecizia lui Pantelici, şi apoi a lui Ivanovici, nu modifică scorul de pe tabelă.
Mai rău decât atât, Kuzmanovici face henţ în careu la o minge aeriană, iar Ghana primeşte un neaşteptat cadou cu cinci minute înainte de final. Gyan transformă precis, iar „stelele negre" produc prima mare surpriză cu adevărat mare a Mondialului. Serbia e în genunchi.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Vezi aici golul marcat de Gyan în meciul Serbia-Ghana 0-1!
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
A uitat probabil că Ghana e o piatră tare, cu multe titluri mondiale la juniori, şi şi-a spart dinţii în ea.
Rajevaci, sârbul care şi-a învins ţara
Milovan Rajevaci, antrenorul sârb al Ghanei care şi-a învins aseară conaţionalii, nu face parte din galeria marilor fotbalişti ai fostei Iugoslavii. Fără a fi selecţionat vreodată la naţională, Rajevaci a jucat doar la echipe din campionatul intern: Borac Cacak, Steaua Roşie, Vojvodina şi Sloboda Uzice.
S-a retras în 1986, iar peste 10 ani şi-a început cariera de antrenor tot la echipa din Uzice, unde a şi jucat ultima oară. A reuşit apoi, până la „debarcarea" în Africa, o singură performanţă notabilă: a antrenat toate formaţiile la care a şi jucat!
A venit la naţionala Ghanei în 2008, aceasta fiind prima sa experienţă în afara ţării natale. Pe lângă faptul că i-a calificat la Cupa Mondială, tehnicianul de 56 de ani şi-a dus elevii până în finala ultimei ediţii a Cupei Africii pe Naţiuni, însă ghanezii au pierdut ultimul act în faţa Egiptului.
Alţi selecţioneri care au reuşit să câştige în faţa ţării natale au fost Guus Hiddink, care a triumfat în faţa Olandei de pe banca ruşilor, la Euro 2008, respectiv românul Mircea Rădulescu, care l-a învins pe Ladislau Bölöni, în partida Algeria - România 3-2, din 5 decembrie 2000.
Vezi imagini din a 3-a zi a Cupei Mondiale din Africa de Sud!