Coroana de flori care a căzut în capul lui Ianukovici, scoasă la licitaţie - VIDEO

Coroana de flori care a căzut în capul lui Ianukovici, scoasă la licitaţie - VIDEO

Ultima actualizare:

Partidul "Frăţia" din Ucraina va organiza licitaţia în 27 mai, iar preţul de pornire este de 8.000 de grivne (circa 820 de euro).

Liderul formaţiunii "Frăţia", Dmitri Korcinskii, a declarat că "respectiva coroană a fost adusă la sediul partidului de nişte tineri şi că nu vede în acţiunile acestora un gest condamnabil, inclusiv din punct de vedere penal, mai ales că, după o anumită perioadă, obiectele de acest gen sunt oricum adunate şi aruncate la gunoi de cei responsabili de întreţinerea monumentelor", informează Adevărul.

Până în prezent, organizatorii au primit peste 30 de cereri pentru cumpărarea coroanei care a căzut peste Ianukovici, potrivit presei de la Kiev.

Organizatorii afirmă că fondurile strânse în urma licitaţiei vor fi folosite pentru "asistenţa persoanelor condamnate politic".

Coroana respectivă a căzut peste preşedintele ucrainean la 17 mai, când liderul de la Kiev împreună cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, au depus flori la Monumentul Soldatului Necunoscut.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
noi scumpiri la pompă jpg
Mama Valentinei s a întors din Austria să și îngroape fata jpg
telefoanele la școală o problemă din ce în ce mai mare jpg
nume de copii (1) jpg
AVRAM IOSIF LAURENȚIU png
donald Johnson texas jpg
Prognoza vreme FOTO Shutterstock jpg
gheorghe dincă si sotia lui, elena jpg
image
image