Cosmina Păsărin «jonglează» cu două meserii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

A pozat în Playboy de trei ori până acum, dar mărturiseşte că n-ar mai accepta astfel de oferte, în acest moment.

Cosmina Păsărin prezintă, alături de Dalia Puşcă, "Întâlnire pe 2", de luni până vineri, la TVR 2. În plus, e şi MC (maestru de ceremonii) în cluburile din întreaga ţară, iar munca îi ocupă tot timpul. Iubit n-are, şi nici nu-şi bate capul să aibă...

Atât de sexy, şi eşti singură...Unde e Făt-Frumos?

Făt-Frumos e sigur pe undeva, însă acum nu plec în căutarea lui. Am alte lucruri asupra cărora mă concentrez: cariera, emisiunea, proiectele noi...

Cine era tipul pe care îl ţineai de gât şi încercai să-l săruţi săptămânile trecute, aşa cum au scris unele reviste?

Cel din re-vistă e un tip cu care m-am văzut o perioadă scurtă de timp. Dar ne-am dat seama că ne e mai bine dacă rămânem doar prieteni.

Te plângeai prin ziare că nu ai cu cine să faci sex şi foloseşti vibratorul...

Nu m-am plâns niciodată de asta, fiindcă nu o văd ca pe o problemă. Mi-e bine aşa cum sunt acum, singură.

Ai şi "Întâlnire de pe 2", eşti şi MC în cluburi... Cum reuşeşti să faci faţă acestui program?

Păi cum altfel decât cu multă determinare şi multă muncă? În timpul săptămânii mă concentrez asupra emisiunii şi a invitaţilor, iar în weekend - asupra muncii pe care o presupune a fi MC.

E doar foarte obositor şi solicitant, dar mie îmi plac ambele şi atunci, făcându-le cu drag, îmi e bine.

Am auzit că te cerţi cu Dalia Puşcă prin culise...

Normal că se speculează pe această temă, dar nu ne certăm.

Mai toate vedetele conduc... Tu de ce nu şofezi şi nu-ţi iei maşină?

Nu mă tentează. Îmi place să merg cu motocicleta. Merg cu taxiul, merg şi cu autobuzul, fiindcă e plăcut uneori. Îmi place să trăiesc ca un om normal.

Cosmina adoră vacanţele însorite, cu plajă, mare şi multă distracţie

simeon stalpnicul png

E mereu pe drumuri, căci face naveta între marile discoteci din ţară. Şi e asaltată de bărbaţi care o curtează insistent, dar Cosmina e directă şi le taie, din start, avântul.

S-a născut la 2 octombrie 1982, la Bucureşti;

Mai are un frate, Alexandru, în vârstă de 25 de ani;

"Când eram mică, visam să mă fac mare";

Face mult sport: "Ăsta e preţul pe care îl plătesc ca să mănânc ce vreau şi când vreau";

 Despre operaţiile estetice: "Nu am. Nu sunt adepta lor";

Cel mai mult le admiră pe Maia Morgenstern şi Oana Pellea;

 Ultima carte citită: "Despre omul frumos", de Dan Puric;

 Locuieşte singură: "Stau singură cu chirie, fiindcă am un spirit nomad şi îmi place aşa";

Bărbatul ideal: "Trebuie să-mi înţeleagă munca şi faptul că aceasta e pe primul loc în viaţa mea. În rest, îmi doresc ce îşi doresc toate femeile: un bărbat care să mă iubească, să aibă mult umor, să fie echilibrat şi responsabil";

 O curtează mulţi bărbaţi, dar îi refuză ferm: "Eu sunt foarte directă, iar modul în care îi refuz e la fel".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net