Cum alegi aspiratorul potrivit casei tale

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

În ultima vreme, ai observat că praful din casa ta se depune din ce în ce mai des pe mobilă şi covoare. Asta, chiar dacă aspiri aproape zilnic. Poate că e momentul să schimbi vechiul aspirator cu unul nou şi mai performant. Iată la ce anume să fii atent atunci când pleci la cumpărături.

Un aspirator mic sau mare?

În funcţie de locuinţa ta, poţi alege dintr-o gamă foarte variată de mărimi şi modele.

Astfel, există aspiratoare de mărime medie care sunt destinate, în principiu, camerelor mici sau spaţiilor foarte înguste.

În schimb, dacă locuieşti într-un apartament cu 3 sau 4 camere, ai nevoie de un aspirator care să facă faţă întregului spaţiu.

Atenţie la puterea de aspirare

Cu toţii ştim că o putere de aspirare mare duce la o curăţenie în profunzime.

Astfel, când cumperi un aspirator, cere vânzătorului toate detaliile atât despre puterea motorului cât şi despre puterea de aspirare.

Atenţie la confuzii! Puterea de aspirare poate avea de la 300 W până la 480 W în timp ce puterea motorului este mult mai mare, de la 1400-2500 W.

Alege un aspirator care are mai multe funcţii de ajustare a puterii.

Aspiratorul cu sac, ieftin dar dezavantajos

Un aspirator dotat cu sac de pânză sau sac de hârtie se îmbâcseşte repede, se curăţă şi se spală foarte greu iar, dacă nu este golit la timp, „scapă" praf şi-l împrăştie prin toată casa.

Prezintă multe dezavantaje dar este ieftin şi este accesibil tuturor.

Aspiratorul fără sac, scump dar practic

Foarte practice sunt aspiratoarele fără sac, cele care au o cuvă din plastic, unde se adună murdăria.

Acest recipient are o capacitate mai mare decât sacul din material textil, este închis etanş şi se curăţă fără nici o problemă.

Când se umple, mizeria se aruncă la gunoi, iar recipientul se clăteşte sub jetul de apă.

Aspiratorul cu filtrare prin apă, cel mai sigur

Cu ajutorul acestui aspirator care nu prezintă sac ci doar recipient din plastic, praful este filtrat prin apă astfel încât aerul eliberat este mult mai curat.

Sistemul este completat de filtre din pânză sau plastic.

6 Un avantaj îl prezintă faptul că poate fi folosit şi pentru curăţarea perdelelor, a mobilei sau a diverselor ţesături.

Unele modele pot aspira şi lichide. Acestea sunt perfecte pentru curăţarea gresiei, a linoleumului sau a parchetului.

Alege un filtru HEPA

Praful şi bacteriile din aer pot provoca anumite probleme respiratorii, aşa că aspiratorul tău trebuie să aibă un filtru foarte bun.

Filtrul HEPA captează cel puţin 99,9% din paraziţii microscopici, însă pentru rezultate bune acesta trebuie schimbat o dată la 6 luni.

Ce accesorii trebuie să aibă?

De obicei, aspiratoarele se vând cu diverse accesorii care te ajută să cureţi spaţiile înguste, părul de animale etc.

Alege un model care să prezinte accesoriile de care ai nevoie.

Nu cumpăra un aspirator cu accesorii pe care nu le vei folosi. Vei da bani mai mulţi pentru lucruri inutile.

Cum îl foloseşti ca să-l ai mai mult timp

Pentru a folosi eficient aspiratorul, dar şi pentru a-i prelungi "viaţa", e necesar să ţineţi cont de câteva regului:

Schimbaţi des sacul de praf (dacă are) pentru a creşte puterea de absorbţie a aspiratorului.

Nu folosiţi aspiratorul după ce aţi dat pe covor cu soluţii de curăţat.

Evitaţi colectarea obiectelor grele sau ascuţite pentru că ele pot deteriora aparatul.

Verifică dacă tuburile şi furtunul sunt blocate cu diverse obiecte, care ar putea împiedica fluxul de aer.

De asemenea, este esenţial ca furtunul să nu fie fisurat pentru a evita reducerea puterii de absorbţie.

În cazul aspiratoarelor dotate cu turboperie, îndepărtaţi scamele şi firele de păr cu ajutorul unei foarfece.

«Alege un model cu putere mare de aspirare»

Robert Szuhan, manager de raion MediaGalaxy Băneasa:

simeon stalpnicul png

„Când vrem să cumpărăm un aspirator, în primul rând trebuie să ne gândim la cele trei modele de bază: cu sac, fără sac şi cu filtrare prin apă.

După ce am ales modelul, trebuie să fim atenţi la puterea aparatului şi puterea sa de absorbţie. Aceasta din urmă, reglabilă sau nu, poate atinge 480 W.

Este recomandat să se aleagă modele cu putere de absorbţie cât mai mare. Atenţie la mărimea şi greutatea modelului dar şi la accesoriile sale.

Un aspirator bun trebuie să fie cât mai uşor, cât mai simplu de manevrat, trebuie să aibă perie pentru spaţii înguste sau colţuri, perie pentru tapiserie şi perie specială pentru suprafeţe delicate, cum ar fi parchetul".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net