Daniel Onoriu a sfidat blestemele familiei pentru iubită

Ultima actualizare:
Daniel Onoriu si Simona Chitac - galerie foto
Daniel Onoriu si Simona Chitac - galerie foto

Daniel Onoriu s-a temut atât de mult de magia neagră, încât, săptămâna trecută, a părăsit-o pe iubita lui, Simona Chiţac. Când toată lumea se aştepta ca el să se întoarcă la fosta soţie, iată că Daniel a invitat-o joi pe Simona în apartamentul lui din Băneasa.

Ghinioanele s-au ţinut lanţ de capul lui Daniel Onoriu, nepotul lui Gabi Luncă, din 2006, an în când a divorţat. A rămas "Lefter Popescu" şi a trecut printr-un grav accident de motocicletă, în urma căruia a fost la un pas să-şi piardă viaţa.

Mai citeşte:

Mi-au făcut vrăji în noaptea de Sânziene!

Iubita părăsită de Daniel Onoriu: «S-a întors la nefericire»

S-a

întors la nevastă de frica blestemelor!

Toate aceste belele le-a pus pe seama blestemelor rudelor fostei neveste, care de altfel l-au şi ameninţat, la despărţire, că vor apela la magia neagră, pentru a-l distruge.

Simona şi Daniel s-au întâlnit joi în Dorobanţi

simeon stalpnicul png

Dovadă că s-a speriat foarte rău stă şi faptul că, în urmă cu câteva zile, el pusese capăt poveştii de dragoste cu Simona Chiţac.

Iată însă că sperietura nu a durat prea mult sau cineva, mai înţelept, i-o fi explicat că blestemele nu au nici o legătură cu criza financiară sau cu neatenţia lui în trafic.

După cafea, cei doi şi-au dat întâlnire la apartamentul lui Onoriu, din Băneasa

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Cert este că Daniel şi Simona au reluat întâlnirile şi nu oricum, ci în văzul lumii, într-o cafenea de fiţe din Dorobanţi.

După ce au sorbit dintr-o ceaşcă de cafea, la o măsuţă de pe trotuar, cei doi s-au despărţit.

Doar pentru vreo 10 minute, timp în care fiecare a condus, ea maşina şi el motocicleta, spre aceeaşi destinaţie: apartamentul lui Daniel Onoriu, din Cartierul Băneasa.

Simona a intrat prima în curtea blocului, despre care gurile rele susţin că proprietar este de fapt chiar Daniel, după care şi-a făcut şi el apariţia.

Cât o priveşte pe Mihaela, fosta soţie a lui Daniel, aceasta este conştientă că a făcut trei copii cu un bărbat care are la activ multe aventuri extraconjugale.

Între cei doi oricum nu a fost vreodată vreo mare dragoste, căsătoria lor fiind pusă la cale de părinţii lor, conform legii ţigăneşti, pe când Daniel şi Mihaela erau copii.

„Chiar dacă s-a văzut des cu Simona, după divorţ, el venea mereu pe acasă, să-şi vadă copiii, pe care îi adoră. Am auzit că Simona îl iubeşte foarte mult, aşa că niciodată să nu te pui cu o femeie îndrăgostită. La urma- urmei, e treaba lor", ne-a declarat Rebecca Onoriu, verişoara lui Daniel.

Vezi aici mai multe poze de la întâlnirea lui Onoriu cu amanta sa


    Daniel Onoriu si Simona Chitac - galerie foto
Daniel Onoriu si Simona Chitac - galerie foto

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net