Daniela Crudu pleacă de la Antena 1? Asistenta lui Capatos lămureşte lucrurile
Cruduţa este pe picior de plecare de la "Un Show Păcătos". Asistenta păcătoasă s-a săturat să mai fie înjurată la TV, motiv pentru care s-a hotărât să dispară.
Surse apropiate trustului Intact au declarat pentru STL.RO că Daniela Crudu şi-a dat demisia, însă a căzut la învoială cu oficialii Antenei 1 pentru a rămâne în emisiune până la sfârşitul sezonului, mai exact până pe data de 2 august.
Mai mult decât atât, se pare că Daniela Crudu vrea să se retragă de tot din lumina reflectoarelor, iar asta după o lungă discuţie cu iubitul ei, Mihai Costea.
"Nu o mai lasa Mihai (n.r. Mihai Costea, iubitul ei). Au avut o discutie si el a insistat sa nu mai apara la televizor. Desi decizia era luata de mai multa vreme, picatura care a umplut paharul a fost discutia cu Gigi Becali de luni noapte.
S-a saturat să fie făcută în fel şi chip la televizor şi vrea să rămână doar pe prezentările de moda. E suparata si din cauza banilor, de mai multa vreme. Primea bani putini, dar avea, in schimb, multe interdictii si nu i se parea deloc corect", au declarat surse din Intact Media.
Aceleaşi surse au mai mărturisit că producătorii au găsit şi o înlocuitoare.
"Se va pastra formatul cu două asistente. Pamfile rămâne sigur! A fost aleasă deja înlocuitoarea Danielei, dar nu vă pot spune mai mult decât că este o tipă necunoscuta in mare pare publicului", au declarat aceleaşi surse.
Update: 16:00 Potrivit oficialilor trustului Intact Media, Daniela Crudu a infirmat plecarea din cadrul emisiunii Un Show Păcătos. Trebuie să ţinem cont însă că asta s-a întâmplat şi în cazul Biancăi Drăguşanu. Roşcata susţinea cu vehemenţă că nu va părăsi echipa de la Antena 1, dar s-a întâmplat exact invers.
"Nu îmi dau demisia de la Antena 1 pentru că nu am niciun motiv să o fac. Le sunt foarte recunoscătoare tuturor colegilor mei şi, în special lui Dan Capatos, pentru şansa oferită atunci când mi-au propus să devin asistentă în show. Mă simt foarte bine la Un show păcătos, mă înţeleg foarte bine cu întreaga echipă şi, în plus, pe parcursul perioadei în care am lucrat la Antena 1 am fost implicată într-o serie de alte proiecte emisiuni, ca În puii mei, show-ul din noaptea de Revelion sau emisiunea lui Dan Negru, Demascarea, care va începe chiar duminica aceasta", a declarant Daniela Crudu.