De ce e bine să-ţi înveţi copilul să înoate
Dacă vrei să îl ţii ocupat pe copilul tău pe timpul verii sau dacă vrei să îl determini să practice un sport, una dintre cele mai distractive alternative o reprezintă înotul. Dintre toate sporturile pentru copii, înotul se poate practica încă de la o vârstă fragedă.
Beneficiile înotului
Pentru copiii care învaţă de mici să înoate, înotul aduce o mulţime de beneficii.
Printre cele mai importante se numără:
Înotul dezvoltă calităţile motrice ale corpului şi îmbunătăţeşte rezistenţa fizică.
Conform unui studiu realizat în Norvegia, copiii care au învăţat de mici să înoate au demonstrat abilităţi fizice îmbunătăţite considerabil, aceştia având un echilibru şi o coordonare a corpului mai bună decât copiii care nu au încercat acest sport.
Înotul dezvoltă calităţi precum viteza, îndemânarea, rezistenţa şi forţa.
S-a demonstrat faptul că bebeluşii care practică gimnastica acvatică învaţă încă de la 10 luni să meargă fără susţinere.
Înotul creşte rezistenţa fizică şi îmbunătăţeşte funcţionalitatea aparatului cardio-respirator.
Înotul stimulează pofta de mâncare a copilului şi îl ajută să aibă un somn liniştit.
Acest sport creşte capacitatea de concentrare şi dezvoltă inteligenţa emoţională a copilului.
Psihologii susţin că 70% dintre copiii care practică înotul se bucură intens de acest sport, capătă încredere în sine şi îşi dezvoltă spiritul de independenţă.
Înotul contribuie la dezvoltarea unui corp armonios şi poate fi un sport practicat uşor şi de către copiii care nu au o condiţie fizică foarte bună şi cărora, de obicei, nu prea le place mişcarea.
Atenţie!
Înotul formează şolduri înguste şi dezvoltă un spate larg, aşa că nu este indicat copiilor care suferă de afecţiuni ale coloanei vertebrale sau ale umerilor.
Trebuie să ştii că înotul poate fi practicat încă de la o vârstă fragedă. Părinţii care vor să îşi familiarizeze copilul cu acest sport o pot face încă din primele zile de viaţă ale micuţului, acomodarea cu mediul acvatic având loc acasă, sub atenta îndrumare a unui specialist.
După vârsta de 4 luni, copilul poate face cunoştinţă cu piscina, iar după 1 an, copilul începe să se familiarizeze cu tehnicile de înot.
Este un sport accesibil
Spre deosebire de alte sporturi, înotul nu prezintă o investiţie financiară foarte mare. Echipamentul nu este costisitor, iar preţurile cursurilor sunt accesibile.
Copilul va avea nevoie doar de un costum de baie, cască şi ochelari pentru înot, dopuri de urechi şi, opţional, o pereche de labe şi tub pentru respiraţia sub apă.
Mult mai important este însă bazinul clubului de înot. Evaluează fiecare ofertă în parte, în funcţie de facilităţile oferite, atmosferă, curăţenie la piscină, intervalul orar în care se desfăşoară cursurile, preţ.
Cât costă cursurile
Bazinul de înot Dinamo. Îniţiere (adulţi şi copii) - 200 lei/persoană/10 zile.
lub Sportiv Aqua Team Bucureşti. Cursurile se fac la Club Miramar Abonament zilnic - de luni până vineri, interval orar 07.00 - 13.00 preţ 250lei / 4 săptămâni.
Abonament tip 4 : marti, joi interval orar 09.00 -13.00 preţ 160 lei / 4 săptămâni.
Asociaţia Clubul Sportiv Median Bucureşti. Cursurile se ţin la Hotel Rin (Otopeni), o şedinţă costă 25 de lei, iar un abonament lunar - 250 de lei.
Ce trebuie să conţină echipamentul
Echipamentul pentru înot nu este foarte costisitor.
Asigură-te că micuţul tău are la dispoziţie toate accesoriile necesare.