Denis Ştefan a avut probleme cu greutatea: «În clasa a patra am avut 43 de kilograme»

Denis Ştefan a avut probleme cu greutatea: «În clasa a patra am avut 43 de kilograme»

Ultima actualizare:

Necazul actorului a venit din cauza unui medic care, în urma unui consult, i-a prescris un tratament din cauza căruia reţinea foarte multă apă.

"În copilărie, un doctor mai tânăr le-a zis părinţilor mei că am reumatism la inimă. I-a terminat, pentru că la vârsta aia nu aveam şanse de supravieţuire. Am stat o lună şi jumătate în spital şi am luat un medicament care, dacă mănânci un pic sprat te umfli, iar eu în clasa a patra am avut 43 de kg.  A fost un complex pentru mine până am ajuns la liceu. Bineînţeles că nu aveam nimic la inimă", a mărturisit el pentru emisiunea "Dincolo de aparenţe" de la Antena 2.

Simpaticul actor a vorbit şi depre iubirile anilor de liceu. La vârsta de 17 ani, Denis era atât de îndrăgostot încât plănuia chiar să se căsătorească cu cea pe care o considera atunci aleasa vieţii lui. Din fericire, spune el, nu a făcut acest pas pe care în mod cert l-ar fi regretat mai târziu.

“Am avut o dragoste pasionala la 17 ani si chiar vroiam sa ma casatoresc cu ea, dar bine ca nu a acceptat pentru ca la 17 ani nu aveam minte, divortam sigur la 18 ani", a mai spus Denis Ştefan.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
restaurant pixabay jpg
locuinta moderna spatioasa si luminoasa jpg
curatare geamuri jpg
image png
accident alexandru si rares suceava jpg
glasgow, scotia jpg
Chuando Tan jpg
incarcator priza jpg
image
image