Diana Dumitrescu: «Pentru ce tot efortul de a trăi?»

Diana Dumitrescu: «Pentru ce tot efortul de a trăi?»

Ultima actualizare:

Actriţa susţine că pe vremuri nu avea poftă să mai trăiască, însă după ce a crescut a reuşit să găsească răspunsul la toate întrebările pe care le avea. Diana când era copil nu înţelegea foarte multe lucruri, spune ea. Actriţa este de părere că acum ştie ce-şi doreşte de la viaţă şi asta o face ferricită.

"Trăiesc ca și voi în această lume, sunt îconjuarată și intru în contact, zi de zi, cu diferiți oameni. Am ajuns să mă întreb despre principiile de viață și valorile lor, pentru că eu personal, tind să cred că ele nu mai există. Sau dacă există, nimeni nu le folosește ca și ghid în viață, ci ca hârtie igienică. (...) Nu, nu mai avem principii și nici valori. Nu știm de ce ne naștem pe lumea asta și unde vrem să ajungem și, nici măcar nu ne străduim să aflăm. Dar după ce toată această dramă numită viață se risipește, după ce toate principiile se duc pe apa sâmbetei, după ce copilul din noi moare, după ce trece viața asta, ce rămâne? Ce mai e după? Pentru ce tot efortul de a trăi? De a realiza lucruri? Pentru? Nu mai gasesc scopul", scrie Diana pe blogul ei.

Ei, odată cu maturizarea au venit și întrebările. Am reușit să îmi răspund la ultima întrebare fără răspuns. Mi-am găsit motivația. Mi-am găsit scopul.(...)Ce caut eu în lumea asta? Caut adevăratele culori ale sufletului meu. Caut bucuria oricărui zâmbet pricinuit de cel mai mic motiv. Caut mătasea fină în atingerea persoanei iubite. Caut verdele ierbii în umbra răcoroasă a pădurii. Caut iubirea supremă în lacrimile mamei. Caut...hrană pentru suflet", a scris ea pe blog.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Factura - bani - calcule- buget - datorii FOTO Shutterstock
medic doctor consult pexels jpg
toamna jpg
image png
crima png
elderly housewife with gray hair sitting kitchen with open laptop papers table having emotional frustrated facial expression shocked with debt amount while paying domestic bills online jpg
image png
Kate Middleton și Prințesa Charlotte foto Profimedia (1) jpg
image
image