Dinamo stă să explodeze

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Deşi Dinamo are 7 puncte, aflându-se pe primul loc, la egalitate cu Gaz Metan, Braşov, Oţelul şi Steaua, gruparea din „Şoseaua Ştefan cel Mare” stă pe un butoi cu pulbere.

Eşecul usturător de la Split şi remiza scoasă pe ultima sută de metri cu Pandurii a scos la suprafaţă problemele serioase cu care se confruntă clubul.

În primul rând, este vorba despre restanţele salariale către jucători, care, la unii dintre elevii lui Andone, sunt şi de două luni de zile.

Până acum, fotbaliştii au înţeles situaţia, s-au antrenat şi au jucat la capacitate maximă, cu gândul că vor putea fi „depistaţi" de emisari ai cluburilor europene.

Cum Dinamo şi-a încheiat parcursul în Liga Europa, va fi şi mai dificil ca roş-albii să intre în atenţia altor formaţii.

Jucătorii au primit asigurări că situaţia se va rezolva, mai ales că şi Andone face presiuni pentru ca şefii să-şi respecte obligaţiile.

Apoi, este vorba despre nemulţumirile strict legate de lot ale „Fălcosului".

Cum defensiva s-a dovedit a fi cea mai mare bătaie de cap a tehnicianului de 50 de ani, acesta le-a spus conducătorilor şi în public, şi în particular să-i completeze echipa cu jucători de valoare pe posturile pe care le vrea el.

Totuşi, şi şefii au ceva să-i reproşeze antrenorului: schimbările dese de sistem, precum şi reprofilarea unor jucători pe unele posturi, pe care nu se potrivesc. De exemplu, poziţionarea lui Liviu Ganea ca extremă.

Banii pe Pulhac, colac de salvare

Fundaşul de 26 de ani a făcut ieri un pas uriaş spre semnarea contractului cu Hercules Alicante.

simeon stalpnicul png

Cristi Pulhac a plecat spre Spania, la negocieri. În primă fază, s-a discutat un împrumut pe un an de zile, pe suma de 200.000 de euro.

Dacă moldoveanul va confirma, jucătorul va fi cedat definitiv la fosta echipă a lui Dănciulescu.

Din împrumutul lui Pulhac, şefii pot plăti o parte din restanţele salariale, către jucători.

Badea n-a vrut să stea lângă Bianca

Prezentă la meciul Pandurii-Dinamo, 2-2, Bianca Drăguşanu nu a fost primită cu braţele deschise la Târgu-Jiu chiar de toată lumea.

simeon stalpnicul png

Dacă spectatorii de la tribuna I s-au înghesuit, înainte de meci, pentru autografe şi poze cu Bianca, Nicolae Badea nici nu a vrut să audă de iubita lui Adrian Cristea.

Şeful lui Dinamo le-a cerut organizatorilor să nu-l aşeze în aceeaşi lojă cu fata descoperită de Botezatu, pentru că nu a vrut să-şi asocieze imaginea cu aceasta.

Bianca a fost primită în loja unui om de afaceri din oraş.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cartofi copti jpeg
macrou istock jpg
autostrada pixabay jpg
slovacia jpg
autospeciala politie jpg
miriapod wiki1 jpeg
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
rosii jpg
image
image