DJ Wanda locuieşte la hotel. De ce nu vrea să stea în apartamentul ei

Ultima actualizare:

Viaţa la hotel îi dă sentimentul că e mai aproape de oameni. Din afară, poate părea un moft. Dar tocmai pentru că nu are încă o familie, Wanda munceşte mult mai mult decât lasă să se vadă apariţiile extravagante de la evenimentele mondene.

„Consider că în viaţă trebuie să faci ce-ţi place, fără compromisuri. Am în jurul meu o grămadă de oameni care sunt împreună de ani de zile, însă trăiesc, de fapt, separat. Eu, dacă nu trăiesc intens, prefer să nu mai trăiesc cu cineva. Prefer să mă trezesc într-un hotel, să fiu înconjurată de oameni, să mă distrez cu prietenii", a declarat DJ Wanda, într-un interviu pentru revista OK care apare azi pe piaţă.

Wanda nu exclude posibilitatea de a face un copil, însă speră ca întâi să-şi găsească jumătatea. „Până atunci, trăiesc aşa cum simt. N-am exclus posibilitatea de a face un copil, dar întâi să întâlnesc omul potrivit. Am un tatuaj cu o inimă goală. Când mă voi îndrăgosti, o să-mi umplu inima", susţine DJ Wanda.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Polițiști pe cal in Danemarca FOTO Shutterstock
avere bani bogati 1200x900 jpg
romantism 0 jpeg
dimitrisvetsikas1969 column 2001077 jpg
loc parcare foto Primăria Braşov
loto istock jpg
aeroportul baneasa 1 foto cnab jpeg
milankimdang nepal 3390257 jpg
image
image