Drepturile de autor, taxate în trei feluri

Drepturile de autor, taxate în trei feluri

Ultima actualizare:

Contribuabilii care sunt angajaţi cu carte de muncă şi obţin ocazional venituri în baza unor contracte de drepturi de autor nu vor plăti CAS pentru acele venituri din activităţi independente, a explicat ieri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Aceasta a dat exemplul unui profesor care are carte de muncă, dar care publică trei cărţi pe an. Pentru veniturile obţinute pe cele trei cărţi, acesta nu va achita contribuţiile sociale.

În schimb, persoanele care au carte de muncă, dar au şi venit regulat, lunar, pe drepturi de autor vor achita contribuţiile sociale de 16,5% la suma brută, existând un plafon de cinci salarii medii brute lunar până la care se aplică acest procent. .

O a treia categorie o constituie cei care sunt remuneraţi lunar pe contracte de drepturi autor, dar care nu au şi contract de muncă pe care plătesc CAS.

În această actegorie ar intra pictorii, sculptorii, unele categorii de actori etc. Aceştia vor plăti contribuţiile sociale pentru o sumă de maximum cinci salarii medii brute pe an, a mai explicat oficialul de la Guvern.

Salariul mediu brut pe economie este de 1.836 de lei. Guvernul încă nu a stabilit dacă taxarea drepturilor de autor va fi luată în calcul la stabilirea pensiei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sistem medical medici foto Magnific jpg
mosii de iarna 2019 sambata mortilor jpeg
Giurgiu  jpg
Ernest Scheuer jpg
targ craciun sibiu 3 jpg
woman black friday sale wearing fashion clothes jpg
fidelis jpg
Alexandru Stoica jpg
image
image