Ei sunt blestemaţii planetei! VIDEO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Se sperie lumea de ei când ies pe stradă, dar teribilele boli care îi încearcă le-au mărit sufletul atât de mult încât nu se supără când oamenii îi jignesc sau îşi trag copiii din faţa lor.

Unii pot scăpa de aceste groaznice afecţiuni cu ajutorul operaţiilor, alţii însă trebuie să-şi poarte crucea o viaţă întreagă.

Chiar dacă locuiesc prin toate colţurile lumii, ei transmit semenilor acelaşi mesaj: Suntem şi noi oameni!

«Omul-băşică», plin pe tot corpul de umflături

Chandra Wisnu (57 de ani) este afectat de o boală care i-a atras porecla de "Omul-băşică".

Tot corpul îi este acoperit de numeroase umflături de diferite dimensiuni, provocate, cel mai probabil, de o afecţiune a sistemului nervos care cauzează tumori ale pielii.

Wisnu este căsătorit şi tată a patru copii. Indonezianul a început să dezvolte această afecţiune încă de la 19 ani.

Cinci ani mai târziu, spatele îi era deja acoperit de băşici, iar la 32 de ani Wisnu avea tot corpul afectat.

Are picioare de elefant

Mandy Sellars, din Marea Britanie, suferă de o boală extrem de rară. Deşi are un corp normal, picioarele ei sunt gigantice, cântărind 25 kg fiecare.

Mandy are o cicumferinţă de un metru la fiecare picior

simeon stalpnicul png

Femeia de 36 de ani a suferit deja o operaţie de amputare. Însă, picioarele au început să crească la loc.

Sindromul Proteus implică inflamarea atipică a oaselor şi a pielii, dar cauzele sunt necunoscute.

Picioarele lui Mandy Sellers cântăresc 50 de kilograme şi au o circumferinţă de doi metri.

În lume, mai există doar 120 de cazuri de sindrom Proteus.

Omul cu cele mai mari testicule

Wesley Warren (47 de ani) are o formă foarte rară de elefantiazis, ce determină creşterea anormală a părţilor trupului.

Mai mulţi specialişti sunt dispuşi să-l ajute pe Wesley, dar operaţia este foarte costisitoare

Acum 3 ani, americanul şi-a strivit accidental testiculele cu picioarele pe când cobora din pat.

După două zile de dureri, boaşele lui erau de mărimea unei mingi de fotbal.

Bărbatul avea 130 kg înainte de accident, iar acum a trecut de 200.

Penisul e ascuns în scrot în totalitate, iar urinatul e un adevărat chin.

«Fata-lup» a intrat în Cartea Recordurilor

O elevă de 11 ani din Thailanda, care suferă de o boală cumplită, a fost declarată cea mai păroasă fată din lume.

Doctorii au încercat tratamente cu laser pentru a încetini creşterea părului încă de când Supatra avea 2 ani, dar toate au eşuat

Poreclită „copilul-lup" sau „faţă de maimuţă", copila s-a declarat încântată de titlul primit de la Guiness World Records pentru că i-a crescut popularitatea printre colegi.

Supatra Sasuphan se numără printre cele doar 50 de cazuri de sindrom Ambras din lume - pilozitate excesivă pe corp şi pe faţă - documentate din Evul Mediu până în prezent.

«Omul-uliu» e român

Ion Toader (43 de ani) a ajuns în atenţia presei în urmă cu patru ani, când a fost supranumit „Omul-pasăre".

Bărbatul a fost scăpat de negii de pe membre de profesorul doctor Ioan Lascăr

El suferea de sinfromul Lewandowsky, având mâinile şi picioarele acoperite de nişte cruste asemănătoare cu ghearele unui uliu.

Vezi şi:

«Omul-pasăre» şi-a găsit jumătatea!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net