Eşti prins cu un ou Kinder în SUA, primeşti amendă 300 de dolari - VIDEO

Ultima actualizare:

Oul din ciocolată şi lapte, produs de compania italiană Ferrero, este interzis în Statele Unite ale Americii, pentru că are în interiorul său "particule necomestibile", ce prezintă risc de înecare.

Interdicţia este luată în serios în Statele Unite, mai ales cu ocazia Paştelui, când autorităţile vamale desfăşoară perchiziţii minuţioase ca nu cumva persoanele ce intră pe teritoriul american să introducă în ţară aceste dulciuri. În aproximativ 1.700 de perchiziţii efectuate pe an, agenţii de la punctele de trecere a frontierei confiscă circa 25.000 de ouă de ciocolată, relatează DNAinfo.

În 1993, grupul Ferrero a cerut aprobarea comercializării pe piaţa din SUA a oului, ce era în vânzare în Canada încă din 1975. Autorităţile americane au refuzat solicitarea companiei italiene, dar produsul putea fi cumpărat în străinătate şi adus pe teritoriul Statelor Unite. În 2008, Comisia pentru Siguranţa Consumatorilor (CPSC, The Consumer Product Safety Commission) din SUA a hotărât, însă, ca oul de ciocolată să nu mai pătrundă sub nicio formă în ţară, pentru că are în conţinutul său "particule necomestibile", care prezintă risc de înecare.

Doar şapte decese cauzate de ouăle Kinder din 1991 încoace. Citeşte mai multe şi vezi VIDEO pe adevarul.it!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net