EXCLUSIV! Andreea şi Cabral Ibacka, în pericol să rămână fără slujbe

Ultima actualizare:

De la 1 ianuarie 2014 s-ar putea ca postul tv ACASĂ să nu mai emită sub acelaşi nume. Surse din interior au declarat pentru Click! că televiziunea specializată în difuzarea de telenovele româneşti şi străine va fi cumpărată de alţi investitori şi că o parte dintre oamenii care lucrează acolo vor fi concediaţi.

Alte persoane din interior ne-au spus că postul respectiv, ca şi altele de nişă, erau pe pierderi de ceva vreme şi nici noua producţie românească, „Îngeri pierduţi", nu a adus profitul sperat.

„Da, este adevărat că vor exista alţi investitori care vor continua proiectul, însă este posibil să fie sub un alt nume. O parte dintre anagajaţi au fost deja concediaţi, peste 1.000 la număr, şi vor mai fi şi alţii, pe parcurs", ne-a povestit o sursă din conducerea postului. Probleme pot avea şi angajaţii-vedete, care prezintă emisiuni.

Cabral şi Andreea Ibaka, Dan Cruceru şi Ioana Maria Moldovan, Mircea Solcanu, Elena Lasconi, Olivia Steer, Nicoleta Luciu şi Daniel Max Dragomir şi mulţi alţii ar putea rămâne fără slujbe, dacă postul s-ar închide de la 1 ianuarie şi dacă nu vor primi alte emisiuni la canalul-frate din trust, PRO TV.

Şi telenovela „Îngeri pierduţi" se termină mai devreme, până la jumătatea lunii decembrie. Tot din Buftea am aflat că o parte din studiourile de filmare au fost vândute, iar altele sunt deja închiriate pentru alte firme particulare, care filmează videoclipuri sau care fac filme cu firme private.

Acasă Tv ar fi împlinit 16 ani la 2 februarie

Postul de televiziune s-a lansat la 2 februarie 1998 şi era perceput ca un canal de nişă, special pentru femei. Iniţial s-a numit Familia TV, fiind gândit ca un canal de familie care difuza telenovele şi emisiuni tematice. Numele i s-a schimbat în ACASĂ şi a fost postul care a lansat o mulţime de vedete şi care a lansat prima telenovelă românească, „Numai iubirea", în 2004. De atunci, tot la ACASĂ s-au lansat şi alte telenovele de succes precum „Inimă de ţigan", „Regina" sau „Iubire şi onoare".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net